Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ALÉNE adverb Într-un ritm încet, trădînd lene; fără grabă, fără vioiciune. Copilul se mișca alene după mersul încet al cailor. DUMITRIU, N. 147. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Spicele răscoapte... se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit. DELAVRANCEA. S. 195. Te urmărește săptămîni Un pas făcut alene, O dulce strîngere de mîni, Un tremurat de gene. EMINESCU, O. I 189.
• (Adjectival, rar) În repaosul nopții se auzea... susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140.
