Antonime apara

Antonime a apăra

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A apăra: a ataca Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime apărare

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Apărare: acuzare atac Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime apărător

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Apărător: atacant Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

APĂRÁ, ápăr, verb

I.

1. tranzitiv (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție «de» sau «împotriva» și indicînd pe agresor) A interveni cu fapta în ajutorul cuiva pentru a-l susține împotriva unei acțiuni ostile; a proteja (pe cineva) printr-o intervenție promptă. Să fim cu băgare de seamă, să ne apărăm șantierul, hidrocentrala, ea este plinea și viața noastră. JIANU, C. 373. S-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîni nu mă tem! CREANGĂ, P. 188.
       • (Complementul este un abstract) Alexandru cel Mare... apără vitejește independența. BĂLCESCU, O. II

13.
♦ (Cu privire la patrie, un oraș etc.) A păzi, respingînd atacul armat al inamicului; a menține, prin luptă, o poziție. Cînd țara s-o aperi îți cere, Pe gînduri o clipă nu sta, Tu viață îi dai și putere, Tu gloria ei vei purta. CORBEA, A. 75.
       • reflexiv A se împotrivi unui atac, a-i rezista; a se feri de... Au venit... și m-au lovit; m-am apărat cît am putut. SADOVEANU, N. forme 71. Care-i vedea-o că se apără [de albină] cu năframa, să știi că aceea este fata împăratului. CREANGĂ, P. 271. Ea se apără c-o mînă, Insă totuși lui se lasă. EMINESCU, O. I 67. Cei mai juni se apărau cu turbare. NEGRUZZI, S. I 152.

2. tranzitiv A pune la adăpost (de o primejdie, de frig, de ploaie etc.), a proteja, a feri, a ocroti. Socot că domnul inginer nu-și închipuie c-am fugit de la Pașcani... ca să-mi apăr viața. SADOVEANU, N. forme 185. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... EMINESCU, O. I 147.
       • Expresia: Doamne-apără! = cu nici un preț! o dată cu capul! Eu, de-aș fi femeie, nu l-aș lua, doamne-apără! NEGRUZZI, S. III 65.

3. tranzitiv A interveni prin viu grai sau în scris în sprijinul cuiva (combătînd învinuirile care i se aduc).
♦ (Cu privire la împricinați sau la un proces) A pleda înaintea justiției cauza cuiva. Avocatul care-mi apărase procesul... nu-mi dăduse vești tocmai bune. SADOVEANU, O. VIII 16. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr?... Procesul n-a durat mult. SAHIA, N. 83.
       • reflexiv A se dezvinovăți de anumite învinuiri sau bănuieli. Ce-ai strigat, mă, tu, guleratul ăla?...

– Eu, nimic! s-a apărat acesta. PAS, L. I 59. Cine se știe cu musca pe căciulă se apără.
       • figurat N-aveți de ce-mi mulțămi, s-a apărat uncheșul meu. SADOVEANU, N. forme 14.

4. tranzitiv (Cu privire la o idee sau la un punct de vedere) A susține, respingînd obiecțiile aduse împotrivă. Stalin a apărat leninismul de numeroși dușmani și, în noile condiții istorice, a dezvoltat și îmbogățit învățătura lui Lenin. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 16.

5. reflexiv (Rar) A ocoli, a evita (ceva sau pe cineva). Ce, pentru că o datorie... e anevoioasă, sîntem oare în drept a ne apăra de dinsa? BĂLCESCU, O. II 228.