Antonime apleca

Antonime a apleca

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A apleca: a dezdoi a (se) îndrepta Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime a se apleca

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A se apleca: a se dezdoi Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime aplecare

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Aplecare: dezdoire Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

APLECÁ, apléc, verb

I.

1. tranzitiv A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651.
       • reflexiv M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, vezi 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68
       • (Cu determinări introduse prin prepoziție «de») Se apleacă de șale.
♦ reflexiv A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. vezi ploconi. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167.

2. tranzitiv figurat A supune, a umili. Religia

– o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. reflexiv Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, vezi 161.

3. reflexiv (În expresie) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncări). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12.

4. tranzitiv (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C.

8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175.

5. reflexiv figurat (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.