 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Antonime creștin
| |
|
| |
| Definiție din
creștín (creștínă), adjectiv –Dicționarul etimologic român 1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. creștin. latina christianus (Pușcariu 415; Candrea-Dens., 409; REW 1888: DAR). Pentru al doilea sens, conform Tagliavini, Arch. limba română, XII, 165; Iordan, BF, VI, 150; și observațiile prea puțin pertinente ale lui E. Speidel, BL, IX, 25, care atribuie această accepție unei influențe rusești. După P. Labriolle, Christianus, în Bull. Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvînt rar în primele secole, care apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare popular a fost chrestianus. Candrea-Dens. explică evoluția anormală (normal ar fi trebuit să se dea *creșin) prin data sa tîrzie; dar se datorează mai curînd conservatorismului natural al cuvîntului. Este cuvînt folosit general (ALR, I, 214). conform dubletul învechit hristian, substantiv masculin (< χριστιανός). derivat necreștin, adjectiv (necredincios, păgîn); necreștinesc, adjectiv (păgîn); creștinește, adverb (ca un creștin); creștina (variantă încreștina, creștini), verb (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adjectiv (care nu este botezat); creștinism, substantiv neutru (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, substantiv feminin (învechit, creștinătate); creștinătate, substantiv feminin (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al latina christianitas (Candrea-Dens., 410; DAR), dar care mai probabil este un derivat intern (conform Graur, BL, II, 18). | |
