Antonime deosebi

Antonime a deosebi

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A deosebi: a semăna Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime deosebire

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Deosebire: asemănare Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime deosebit

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Deosebit: analog asemănat asemănător asemenea identic obișnuit ordinar Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DEOSEBÍ, deosebesc, verb IV.

1. reflexiv A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. istorie R.P.R. 721.
       • tranzitiv E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55.
♦ tranzitiv A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, vezi 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 160.

2. tranzitiv A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M.

I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263.
       • reflexiv pasiv Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242.
♦ tranzitiv A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25.

3. reflexiv A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139.

– Variantă: (regional) deosibí (CARAGIALE, O. II 120) verb IV.