Antonime destainui

Antonime a destăinui

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A destăinui: a acoperi a tăinui Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime destăinuire

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Destăinuire: acoperire tăcere Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DESTĂINUÍ, destăinuiesc, verb IV.

1. tranzitiv A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, despre P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar verb reflexiv:ea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 50.
       • figurat Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91.

2. reflexiv A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce verb reflexiv:ea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48.

3. reflexiv figurat A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M.

I. CARAGIALE, C.

11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143.

– prezent industrie și: destắinui (MACEDONSKI, O. I 383).