Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, substantiv feminin Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei; pornire violentă, declanșare. Imperialismul german a jucat un rol de frunte în dezlănțuirea a două războaie mondiale. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76. Vuietul înăsprit al vîntului, zborul nisipului și al pulberii, urgia de iad a dezlănțuirii neostoite a forțelor naturii îi acoperiră totul. MIHALE, O. 229. Fu o dezlănțuire fără margini, de mînie, de strigăte care să răsuceau spre cer. CAMIL PETRESCU, N. 22.
