Antonime geniu

Antonime geniu

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Geniu: mediocritate imbecil nebunie Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

GÉNIU, genii, substantiv neutru

I.

1. Capacitate creatoare extraordinară, talent creator excepțional; persoană înzestrată cu astfel de talent. O cultură superioară nu se creează fără sprijinul unei politici juste, căci într-un climat vitreg geniile nu rodesc. CAMIL PETRESCU, O. I 312. Grație geniului cîtorva scriitori de geniu... literatura romantică nu ajunse decadentă. IONESCU-rion, C. 108. Geniul e lanțul ce trage lumea spre propășire. ODOBESCU, S. I 242.
       • locuțiune adjectiv De geniu = genial. Dar [Eminescu] nu era în adevăr un om de geniu?

– Nu mai încape vorbă. CARAGIALE, O. III 240.

2. Fire, natură, caracter specific. Din rezolvarea greșită a acestei probleme, putea să rezulte... o limbă schimonosită și neconformă cu geniul limbii romînești. IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 21.

II. (mitol.; astăzi, în credințe mistice și în stilul poetic) Spirit protector despre care se pretindea că ar însoți pe om în decursul întregii sale vieți și i-ar conduce acțiunile și gîndurile; spirit (bun sau rău), duh. E-atîta neclintire, pe drumu-acesta gol...Ca-n țara adormită, de-un mileniu, De suflul blestemat al unui geniu. CAMIL PETRESCU, vezi 69. În a nopții liniștire o divină melodie Ca suflarea unui geniu printre frunzi alin adie. ALECSANDRI, P. A. 126. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. NEGRUZZI. S. I 75.

III. (termen militar; cu sens colectiv) Trupe specializate pentru executare de lucrări de fortificații, drumuri, poduri etc.

– Pronunțat: -niu. - plural și: geniuri (MACEDONSKI, O. IV 78, KOGĂLNICEANU, S. 216, BĂLCESCU, O. I 24).