Antonime indoi

Antonime a îndoi

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A îndoi: a dezdoi Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime a se îndoi

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A se îndoi: a se dezdoi a se îndrepta Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime Îndoială

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Îndoială: încredere siguranță Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II,III) îndoiesc, verb IV.

I. tranzitiv

1. (Cu privire la materii textile, stofe, hîrtie etc.) A curba pentru a forma o muchie cu un unghi foarte mic; a împături. Îndoaie scrisoarea. ▭ Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540.

2. (Cu privire la obiecte elastice) A încovoia, a înclina, a apleca. vezi mlădia. Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245.
       • reflexiv Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vânt. COȘBUC, P. I 121. Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130.
       • figurat Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 32.
♦ reflexiv (Despre persoane, adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție «de», «din») A se apleca, a se gîrbovi. Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, vezi 51. Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24.
       • tranzitiv (Rar) Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113.

II. tranzitiv

1. A mări de două ori cantitatea unor lucruri sau intensitatea unei forțe; a dubla; prin extensie a înmulți, a mări. Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535.
       • reflexiv Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208.

2. (Cu privire la lichide) A amesteca (pe jumătate) cu alt lichid, a adăuga încă pe atîta, a subția. A îndoit vinul cu apă.

III. reflexiv A fi nesigur în părerea sa, a avea îndoială, a sta la îndoială, a nu-i veni să creadă, a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare?

– Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138.