Antonime intreba

Antonime a întreba

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A întreba: a răspunde Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime Întrebare

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Întrebare: răspuns Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

ÎNTREBÁ, întréb, verb

I. tranzitiv

1. A pune întrebări; a cere prin cuvinte să ți se dea un răspuns la ceea ce verb reflexiv:ei să afli sau să știi. vezi interoga. Întrebați dacă nu se află în tren un doctor. C. PETRESCU, C. vezi 34. De ce pana mea rămîne în cerneală mă întrebi? EMINESCU, O. I 137. N-am pe nimenea drag... Să mă-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 208.
       • absolut Dumneata ești, mămucă? întrebă Minodora din umbra prispei. SADOVEANU, B. 56. Domnul?întrebă el iute.

– Theodorescu-Fălciu, licențiat în drept, advocat. ARGHEZI, P. T. 133.
       • figurat S-o întrebi numai cu ochii: Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155.
       • Expresia: Întreabă-mă, să te întreb, se spune cînd ți se cer informații asupra unor lucruri despre care nu știi nimic. A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă, a deschide discuție cu cineva.
       • intranzitiv (Regional; determinarea este introdusă prin prepoziție «de») Măicuță bătrînă... Pe cîmpi alergînd, De toți întrebînd Și la toți zicînd: Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut... ALECSANDRI, P. P.

2.
       • reflexiv reciproc. (figurat) Atîtea păsări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngînă și se-ntrec în fel de glasuri. CARAGIALE, P. 50.

2. (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «de» sau «despre») A cerceta, a se interesa, a cere știri sau lămuriri, a se informa despre... Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L.

9. Mă-ntreabă de mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 77.
       • (Învechit, astăzi regional, urmat de un complement direct care arată obiectul întrebării) Coniță, v-a întrebat boierul de două ori, o întîmpină fata din casă. C. PETRESCU, Î. I 88. Nu-l primesc în sat, și el întreabă casa vornicului. NEGRUZZI, S. I 248.
       • reflexiv Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194.
       • intranzitiv (Învechit, urmat de determinări introduse prin prepoziție «după») Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206.
♦ (Învechit și popular) A căuta (ceva) pentru a cumpăra, a se interesa dacă se găsește (ceva). Umbla... în puterea iernii... întrebînd ba teacă de cosor, ba căpestre de purici, ba cuie de la corabia lui Noe. CREANGĂ, A. 85.

3. A pune întrebări pentru a constata, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor cuiva, gradul de pregătire al cuiva; a examina. Domnul Vucea... întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte. DELAVRANCEA, H. T. 106. Domnii Țării Romînești...

– Stăi, întîi să te-ntreb, loază. Cîte rîuri are Europa? CARAGIALE, O. I 324.