Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
LENEVÍ, lenevesc, verb IV. intranzitiv A-i fi cuiva lene să facă ceva; a se afla, a rămîne în inactivitate, a se codi, a pregeta (din cauza lenei) să acționeze, să muncească; a trîndâvi. Lenevi în pat cu o cafea. DUMITRIU, N. 104. Ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. Cine a fost cumpănit a agonisit și are ce îi trebuie, cine a lenevit și a fost bețiv n-are. REBREANU, R. I 262.
• reflexiv Porunci să-i adune cîțiva din ținutul său, Însă de cei mai de frunte, ce să lenevea mai rău. PANN, P. vezi I 109.
• figurat Pe albia-i neregulată, Prahova, verzuie... aici parcă se lenevește, se-ntinde molatic... aci spumegînd se repede cu furie. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Mintea... lenevindu-se moare. CONACHI, P. 278.
