Definiție din
Dicționaru limbii românești
*metafízic, -ă adjectiv (mlat. metaphýsicus, despre metaphýsica, știința metafiziciĭ, numită așa fiind-că, în operele luĭ Aristotele e tratată după fizică, vgr. metà tà physiká. vezi fizic). Relativ la știința metafiziciĭ, transcendental: probe metafizice de existența luĭ Dumnezeŭ. figurat Prea abstract: raționament metafizic. Cel ce știe metafizica. Leibniz era un admirabil metafizic. S. forme Acea parte a filosofiiĭ care se ocupă de cauzele primordiale ale lucrurilor, de primele principiĭ ale noțiunilor noastre, de lucrurĭ maĭ pe sus de natura omuluĭ: metafizica luĭ Aristotele. Teorie generală și abstractă: metafizica vorbiriĭ. Abuz de abstracțiunĭ, de subtilitățĭ: e prea multă metafizică în cartea asta. adverb În mod metafizic: a vorbi metafizic.
