Antonime rautate

Antonime răutate

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Răutate: blândețe bunătate Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

RĂUTÁTE, (2, 3,

4) răutăți, substantiv feminin (În opoziție cu bunătate)

1. Felul de a fi caracteristic omului rău; înclinare spre a face rău altora. În ochii fratelui meu se aprinse o flacără de răutate. SADOVEANU, O. I 425. Dar-ar domnul s-o pătrunză milostiva-ți bunătate! Dar mi-e teamă că-i e duhul prea cuprins de răutate. DAVILA, vezi vezi 151. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209.
       • Locuţiune adverbiala Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie veninoasă. Întrebă repede, cu răutate. SADOVEANU, O. VIII 233. Credinciosul împăratului încuind ușa pe din afară, cu răpegiune, le zice cu răutate: lască v-am găsit eu ac de cojoc. CREANGĂ, P. 251.

2. (Mai ales la plural ) Slăbiciune, păcat, defect. Această dădacă știe să dea în bobi și să caute în cărți, și ea îți cunoaște toate răutățile. SADOVEANU, Z. C. 220. Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I 134.

3. (Mai ales la plural ) Faptă rea. A venit să mai vadă o dată locul vicleniilor și răutăților lui? SADOVEANU, O. VIII 236.
       • Capul răutăților vezi cap1 (II).

4. Om rău. Cine să fi venit?...

– Ia, niște răutăți... niște jigănii de păgini. SADOVEANU, O. I 516.
       • (Cu determinări introduse prin prepoziție «de») Biata babă, din pricina nurori-sa, slăbise ca sf. Vinere, că răutatea de noră-sa nu-i dădea nici mîncare la verb reflexiv:eme. ȘEZ. IV 159.

– Pronunțat: ră-u-.