 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Antonime slăbănog
| |
|
| |
| Definiție din
SLĂBĂNÓG2, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adjectiv (Despre ființe)Dicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Slab la trup; uscățiv. Omul, cocoșat pe capră, atinse spinarea udă și slăbănoagă a calului din dreapta. DUMITRIU, N. 80. Un furier slăbănog și un majur cărunt desfăceau o ladă cu registre. CAMILAR, N. I 78. Sida o cheamă pe nevasta lui Minică și cam pînă la brîu îi ajunge bărbatului cu creștetul. E o femeie slăbănoagă. STANCU, despre 86. • (Substantivat, adesea precedînd un substantiv sau un pronume pe care îl determină și de care e legat prin prepoziție «de») Dacă fabrica aceasta ar fi a muncitorilor, dacă ea ar fi organizată după legi proletare, slăbănogul acesta de Bozan ar înnebuni și lustrul bielei lui ar întrece soarele. SAHIA, N. 31. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil, slab. Era cam slăbănog, dar în ochii voștri se-nfățișa viteaz. PAS, Z. I 103. Se legăna în mers ca o trestie bolnăvicioasă, fără vlagă, slăbănoagă. REBREANU, I. 54. Părintele Ghermănuță, cu înseși slăbănoagele și muritoarele sale mîini își clădise chilia. HOGAȘ, M. N. 136. Să-mi lucrez racla cu mîna mea astă slăbănoagă și să mă așez singurel într-însa. CREANGĂ, P. 319. ♦ Slab de minte. Poate că-i căzuse scump bunicii nenea Dumitrache, fiindcă era slăbănog, prostovan. STANCU, despre 6. 3. (Învechit) Infirm, olog, paralizat. | |
