Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adjectiv Care lucrează sub ordinele altuia mai mare în grad; care este subordonat altuia. Se prea poate să fi fost și loviți de elemente subalterne, care vor da socoteală de fapta lor. PAS, Z. IV 117. Comandantul batalionului, căpitanii și ofițerii subalterni. MIRONESCU, S. A. 23. Mi se pare că acest impiegat subaltern nu ne dă respectul cuvenit. ALECSANDRI, T. 1733. Am tot dreptul să protestez in contra unui asemene act arbitrariu al autorităților subalterne... cari, după ce au pus mîna pe mine, și-au apropriat totodată și valiza mea. RUSSO, S. 201.
• (Substantivat) La rîndu-i însă, aplica același postulat al autorității în propria familie și față de subalterni. CĂLINESCU, E. 22. Șeful, domnul Struțescu, n-avea cultură, dar era om deștept și ținea mai presus de toate la iubirea subalternilor. BASSARABESCU, S. 40.
