Antonime tainui

Antonime a destăinui

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A destăinui: a acoperi a tăinui Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime a tăinui

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului A tăinui: a destăinui a mărturisi Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

Antonime destăinuire

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Destăinuire: acoperire tăcere Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

TĂINUÍ, tăinuiesc și tắinui, verb IV.

1. tranzitiv A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, despre 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415.
       • figurat Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71.
♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. vezi 57.
       • reflexiv Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I

8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (figurat) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10.

2. intranzitiv A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D.

13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, vezi

13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160.

– Variantă: tăiní (PAMFILE, Hristos 15) verb IV.