Ce înseamnă armonică de gură?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " armonică de gură": muzicuță de gură

" Uh, uh, sunt, iarasi, ducele, intr-o balta, al tiparilor,
Intre coapsele vacilor canta din armonica laptele.
Ma pierd si ma regasesc, ma regasesc si ma pierd."
O zi de vara poezie de Mircea Barsila

armonică

1. Instrument de suflat cu burduf, al cărui suflu se transmite unor lame de metal (ancii* dispuse ca la muzicuță*) prin apăsarea unui dublu sistem de butoane (la mâna dreaptă și la cea stângă). Sunetul se produce atât prin apăsarea burdufului (expirație) cât și prin tragerea lui (inspirație), fiind, în cazul a. diatonice, diferit ca înălțime în funcție de sensul de mișcare al burdufului. Provenită din Handäoline (inventată de C.F.L. Bauschmann în 1822), a. se înrudește cu bandoneonul și cu concertina*, strămoși în egală măsură ai acordeonului*. Echiv. germana Handharmonika.

2. A. de sticlă (it. armonica; limba franceza vérillon; germana Glasharmonika; limba engleză musical glasses), instr. idiofon, inventat de Benjamin Franklin, ce constă din discuri de sticlă acordate cromatic, acționate prin frecare. Extinderea era între do1-mi3. Răspândită în secolul 18-19, a suscitat interesul unor muzicieni de seamă (Mozart, Beethoven, Glinka etc.) care au compus pentru acest instrument.

3. A. de gură, vezi muzicuță.