eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă a arde cu fierul roșu?

Care e înțelesul expresiei a arde cu fierul roșu?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a arde cu fierul roșu":
a a face unui animal un semn cu un fier înroșit în foc; b a înfiera; a stigmatiza pe cineva


Warning: mb_strpos(): Offset not contained in string in /home/svadan38/public_html/qdictionar/search_expresie.php on line 267


Ce inseamna expresia      Alte expresii înrudite sau asemănătoare


Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Sunt aproape-asemanate;
In obraji le arde para
Prin vitrine asezate."
Rondelul Ioshiwarei poezie de Alexandru Macedonski

" In care s-afla iadul si raiul,
Cu unul arde-mi repede traiul,
Cu altul aripi urzeste-mi iar,"
Palida umbra poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ÁRDE, árd, verb III.

I. intranzitiv (Despre foc) A fi aprins. Focuri ardeau noaptea pe vîrfuri. BENIUC; vezi I 56. Ard vesele flăcări pe vatră. Și-ai casei, la masă. gătiți. COȘBUC, P. II 46. Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; în sobă arde focul, tovarăș mîngăios. ALECSANDRI, P. A. 109. II (Accentul cade pe ideea de mistuire, de consumare prin foc)

1. intranzitiv A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. Arde fabrica de oxigen! CĂLUGARU. O. P. 407. Și colo, departe-departe, de unde izvorește Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Puse scîndurile pe foc, de arseră. ISPIRESCU, L. 65. Cînd or găsi motanul scrum, nu să creadă că a ars copilul. CREANGĂ, P. 175. Satul sau (țara, lumea) arde și baba se piaptănă v babă.
       • figurat Arde, gînd în vîlvătăi și pară! BENIUC, vezi 17. În gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit. EMINESCU O. I 158.
       • (Cu subiectul neexprimat) Arde la vecin.
       • tranzitiv (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective, adesea în forma arză) Am crîșnit: Ardă-te para focului de spîn! SADOVEANU, N. forme 71. Dar ce frumoasă se făcu Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Ardă-l focul fuior, că încîlcit e! ALECSANDRI, T. 907. Arză-l focul de bărbat! A venit aseară beat. ALECSANDRI, P. P. 361.

2. tranzitiv (Subiectul este omul) A da foc, a băga în foc. S-au sculat oamenii în toată țara, de pun foc la conace și rup hîrtiile de datorii și ard învoielile și-i taie pe boieri. DUMITRIU, B. forme 29.
♦ A produce cuiva o rană prin foc. M-ai ars cu țigara.
       • Expresia: A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) figurat a înfiera, a stigmatiza.
♦ A încinge, a înfierbînta. Înainte de-a face pîinea, gospodina arde cuptorul.
♦ (Cu privire la materialul care servește la încălzire) A consuma. De-aș fi știut ca ș-amu. Nu mi-aș fi pierdut somnu. Și m-aș fi culcat devreme. N-aș fi ars atîtea lemne. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 98.
       • intranzitiv Pe vatra veche ard, Pocnind din verb reflexiv:eme-n verb reflexiv:eme, Trei verb reflexiv:eascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme. COȘBUC, P. I 191.
♦ (Cu privire la mîncare) A strica expunînd prea mult la acțiunea focului. Am ars friptura
       • reflexiv Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc. ȘEZ. IV 232.
♦ (Cu privire la cărămidă, la obiecte de ceramică etc.) A expune acțiunii focului (sau unei temperaturi ridicate) în procesul de fabricare. A ars cărămida.
♦ (Cu privire la un instrument medical) A dezinfecta trecînd prin flacără. Doctorul a ars in flacără arul seringii.
       • (Cu privire la o rană) A cauteriza.
♦ (Subiectul este o substanță chimică) A distruge. Stropii de acid sulfuric i-au ars haina.

3. intranzitiv (Despre materiale combustibile) A se consuma pentru a rîspîndi lumină; prin extensie (despre surse de lumină sau despre lumina însăși) a fi aprins, a lumina. La postul de miliție, lumina încă mai ardea. MIHALE, O. 524. Unde, pentru far, să cat uleiul. Ca să ardă-n beznă luminos? BENIUC, vezi 41. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU O. I 84. Ardeau două mari policandre. NEGRUZZI, S. I 60.
       • tranzitiv În satele electrificate țăranii nu mai sînt nevoiți să ardă petrol.
       • figurat A luci, a străluci. Noaptea era caldă și pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur. SADOVEANU, O. I 292. Ard stele pretutindeni. CAMIL PETRESCU, T. II 224. Hurmuzul pămîntului ardea în salba ei de mărgăritare. EMINESCU, N. 70.
       • (Poetic; despre ochi, privire) Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, vezi 59. În cerdac apăruse un bărbat de verb reflexiv:eo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri care ardeau straniu, cu mustața mică răsucită. REBREANU, R. I 93. Cînd te văd zîmbind copilărește, Se stinge atunci o viață de durere, Privirea-mi arde, sufletul îmi crește. EMINESCU, O. I 120.

4. intranzitiv (Despre soare) A răspîndi căldură mare, a încălzi puternic, a dogori. Arde soarele, semn de ploaie.
       • tranzitiv A încălzi tare, a pîrli, a bronza. Avea un obraz fin, o pieliță nearsă de vînturi și de soare. SADOVEANU, O. V 384. Că am mîndră tinerea, Tinerea și gingășea, Și îi arde soarele Pieptul cu mărgelele. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 20.

III. (Accentul cade pe senzația usturătoare provocată de foc)

1. reflexiv A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. De ce mi-am făcut clește? Ca să nu mă ard, zicea ea. CREANGĂ, P.

5. Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt.
♦ tranzitiv A produce o senzație arzătoare, usturătoare, ca de arsură. Un vînt aspru trecea prin întunecimea serii de dechemvrie, ardea obrazurile ca un brici. SADOVEANU, O. IV 152. Mă arde-n spate! zise fata. EMINESCU, I.. P. 186. figurat Idealul social călăuzește satira artistului, îndreptîndu-i rîsul, făcînd ca acest rîs... să ardă... unde trebuie să fie ars. GHEREA, ST. Hristos I 363. Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172.
♦ figurat A spune (cuiva) ceva caustic, neplăcut. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141.
♦ reflexiv (Familiar) A se păcăli, a se înșela. vezi frige.

2. intranzitiv A fi fierbinte, a dogori. Azi ard hainele pe mine. Mi-e greu capul ca de lut. COȘBUC, P. I 50. Subt păsurile mele simții arzînd pămîntul. ALECSANDRI, P. 145. figurat Atunci Ileana și simțește Că-i arde plînsul în priviri. COȘBUC, P. I 124.
♦ (Despre ființe, prin extensie despre părți ale corpului lor) A avea febră; (despre ochi) a străluci de febră. Ochii îi ardeau, roșii de friguri. DUMITRIU, B. forme 26. Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sîngerată. EMINESCU, O. I 96. Am luat-o de mînă

– mîna ei ardea

– și-am pus-o lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 50. Ochii-ți ard și-ți arde fața, Ca garoafa dimineața. ALECSANDRI, P. P. 46.
♦ A se înroși, a se îmbujora din cauza unei stări emotive. Îi ard obrajii de rușine. ▭ Și-mi trec o mînă... pe-obrazul meu arzînd. MACEDONSKI, O. II 20.

3. tranzitiv figurat (Cu indicarea instrumentului acțiunii) A trage, a da o lovitură. Dascălul Chiosea... se primbla pe dinaintea băieților înarmat cu o vargă lungă, arzînd cînd pe unul, cînd pe altul, după cum i se părea. GHICA, S. 51.
       • (Complementul instrumental devine complement direct) Puteam să nu-i ard verb reflexiv:eo trei nuiele? BENIUC, vezi 141. I-au ars o palmă bună. SBIERA, P. 260. Acuși vă ard cîteva jordii prin țolul cela de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128.
♦ (Familiar, construit cu dativul etic) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. vezi trage, trînti. Scriu destul de citeț.

– Ia stai aici pe scaun, să-i ardem o probă. STANCU, despre 461. (Cu privire la un cîntec) Unul... sună și clopotul; altul trage buhaiul; altul mai dincolo zice de jale, ori îmi arde cîte-o horă din fluier. ȘEZ. III 180.

4. intranzitiv figurat (Determinat prin «de dor», «de iubire», «de nerăbdare» etc.) A fi cuprins de un sentiment puternic, foarte viu, profund. Ard de dorința să ne vedem. CARAGIALE, O. VII 148. Dragă mi-e lelița-n gioc Cînd se leagănă cu foc... Unde-aruncă-un ochișor, Arde sufletul de dor. ALECSANDRI, P. P. 337. (Eliptic) Ard să știu cum merg pregătirile. BARANGA,

I. 167. Chirilă Păun ardea acuma să spuie [vestea]. REBREANU, R. I 192.
       • Expresia: A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință arzătoare după ceva, a fi preocupat de ceva, a avea chef de ceva. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. «De, închipuie-ți săracul!... de povești ne arde nouă?» VLAHUȚĂ, O. A. 77. Lui nu-i arde de mîncare. ISPIRESCU, L. 262. (Rar, cu privire la persoane) Pleacă, mă!... Nu ne arde de tine. PAS, L. I

7.
       • tranzitiv La Sebiș ori în altă parte, Mereu același dor de ducă... Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, vezi 16. I-am povestit necazul ce mă ardea. SADOVEANU, N. forme 179.
       • Expresia: A arde la inimă (pe cineva) = a provoca (cuiva) o emoție puternică. Simțea că ceva îl arde la inimă. BUJOR, S. 23.
       • reflexiv (Rar, despre inimă, suflet etc.) Cînd gîndesc, mîndră, la tine, Nu mai am inimă-n mine... Puțintică ce-a rămas Mi s-a fript și mi s-a ars! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 114. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 213.

– prezent industrie și conjuncție și: arz (CARAGIALE, O. I 74, JARNÍK-BÎRSEANU, despre 105).