eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă a-i trece cuiva ceva pe la ureche?

Care e înțelesul expresiei a-i trece cuiva ceva pe la ureche?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a-i trece cuiva ceva pe la ureche":
a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Sa ramai cu mama-soacra, sfesnic neclintit in casa;
Si s-o vezi cum la ureche ii sopteste-ncetinel,
Sub pretextul s-o scuteasca de surprinderi de-orice fel,"
Formele poezie de Alexandru Macedonski

" In urma mea vin furnici in cohorte si-l sorb,
Nici o ureche nu va putea sa-l auda
Si tot vazduhul va fi pentru raza mea orb."
Cantecul poezie de Ana Blandiana
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
URÉCHE, urechi, substantiv feminin

I.

1. Fiecare din cele două organe așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului, formate (la om și la mamifere) dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă și constituind aparatul auditiv al animalelor. Spun și eu o vorbă celor care au urechi de auzit. SADOVEANU, B.

8. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe. ISPIRESCU, L. 39. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119.
       • (În contexte figurate) Îmi pun in schimb urechea pe inima țării Și-aud bătăi neregulate. BENIUC, vezi 27. Te-ai plimbat la țară în automobil și prin castele ciocoiești și n-ai pus urechea la pămînt să asculți glasurile care nu se aud. REBREANU, R. I 210.
       • Expresia: A fi numai urechi, a-și deschide urechile în patru sau (rar) a asculta cu toate urechile = a asculta foarte atent. Sîntem toți numai urechi. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. A asculta numai c-o ureche = a asculta distrat. A nu-și crede urechilor vezi crede (2). (Despre vorbe, zvonuri, știri) A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. A-i trece cuiva pe la ureche, se spune cînd cineva aude un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă), se spune cînd cineva nu reține ceea ce i se spune sau cînd rămîne nepăsător față de spusele cuiva. Auzise și el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. REBREANU,

I. 107. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă. GANE, N. III 33. La judecători, ce intră pe-o ureche iase pe alta. NEGRUZZI, S. I 248. (Eliptic) Și maximele bătrînei pe-o ureche toate-i iese. EMINESCU, O. IV 224. A face urechea toacă vezi toacă (1). A-și pleca urechea la... vezi pleca2 (3). A bate toaca la urechea surdului vezi surd (1). A-și deschide urechile vezi deschide (1). A trage cu urechea vezi trage (II 6). A împuia (cuiva) urechile vezi împuia. A fi fudul (sau tare) de ureche = a fi surd, vezi fudul. (Ironic) A fi urechea satului (sau tîrgului) = a ști tot ce se petrece într-o localitate.
       • Compuse: (botanică) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară (Peziza aurantia); urechiușă; urechea-iepurelui = nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); urechea-porcului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina ramificată în partea superioară și cu flori mici albăstrui-violete (Salvia verticillata); jaleș; urechea-șoarecelui = nu-mă-uita (Myosotis silvatica); urechea-ursului = plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze ovale ușor dințate și cu flori galbene; crește pe stînci calcaroase (Primula auricula).

2. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. Urechea te minte și ochiul te-nșală. EMINESCU, O. I 40. Tu n-ai auzit pistolul?... Nu l-ai auzit? Spune! (Cu furie) Ureche! Ureche!... HASDEU, R. vezi 157. Păreții au urechi și fereștile ochi.
♦ (De obicei determinat prin «muzicală») Facultatea de a percepe și de a reproduce în mod exact sunetele muzicale. Un glas așa de dulce și de curat, o ureche atît de muzicală. CONTEMPORANUL, VI 197.
       • Expresia: A cînta după ureche = a reproduce o melodie după auz (și nu după note).

3. Partea externă, cartilaginoasă, a aparatului auditiv; auriculă. vezi pavilion (3). Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate. SADOVEANU, B. 207. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela de-i merg peticile. CREANGĂ, O. A. 141. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Știre-aș peana cum se pune, C-aș pune-o după urechie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 397.
       • Locuţiune adverbiala Pînă peste urechi = peste măsură, foarte tare, foarte mult.
       • Expresia: A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) vezi lungi (1). Floare la ureche vezi floare (I 1). A-i rupe (cuiva) urechile vezi rupe (5). A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) vezi culca (1). A avea bumbac în urechi vezi bumbac (II 1). A-și astupa urechile vezi astupa (1).

4. (În expresie) Într-o ureche = smintit, scrîntit, țicnit. Știa dînsul că Vasile Baciu e într-o ureche. REBREANU,

I. 20. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor... bătrîn, burlac și cam într-o ureche. VLAHUȚĂ, O. A. III

14. El, cum era cam într-o ureche, i-a răspuns. SBIERA, P. 5.

II. (Popular) Organul respirator al peștilor; branhie.

III.

1. Gaura acului prin care se petrece ața sau sfoara.
       • Expresia: A scăpa ca prin urechile acului vezi scăpa (2).

2. Cheotoare de piele sau de chingă cusută la marginea de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. O ordonanță, cu o pereche de cizme atîrnate de urechi într-un singur deget, încetini pașii. C. PETRESCU, Î. II 121. Urechile la ciubote sînt de piele și-s simple. ȘEZ. IX 33.

3. Toartă, inel, belciug. Un cordon de piele în care se vedea prins de un lănțișor urechea unui cesuleț. CĂLINESCU, E. O. I 17.
♦ Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; măsea.
♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului.

4. (Mai ales la plural ) Porțiune ieșită în afară dintr-o zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui loc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc.