Ce înseamnă a înfige mîna sau mîinile în ceva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a înfige mîna sau mîinile în ceva": a apuca ceva cu putere

" Pe potrivnica fecioara as turba-o sub placere,
Si dusmanul, dintr-o data, l-as infige sub cutit.
Pe-ar masarul meu de ste pa, ca naluca orbitoare,"
Stepa poezie de Alexandru Macedonski

" Sub vanatul cer.

Sui, pe banca vecina,
Batranul infige unghia-n geam.
Afara e noapte, inlauntru noapte."
Clasa III poezie de George Meniuc

ÎNFÍGE, înfíg, verb

III.

1. tranzitiv (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «în»; cu privire la lucruri care au vîrf sau muchie ascuțită) A face să intre adînc (spre a rămîne fixat); a împlînta, a vîrî, a băga. Să punem mîna... spuse Frunză, înfigînd cel dîntîi hirlețul în pămînt, aruncînd brazda în spărtură. CAMILAR, TEM. 39. Lupul înfigea ghearele într-însa. ISPIRESCU, L.

14. Înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42.
       • figurat Trosneau lemnele uscate din preajma casei, vîntul șopotea, izbea verb reflexiv:eo crenguță de scîndurile bătute la fereastră și printre care vîntul înfigea degete reci. DUMITRIU, N. 132.
       • reflexiv Peste umărul primarului, privind către malul celălalt, Ilina a văzut o sumă de tîrnăcoape înfigîndu-se în carnea digului. GALAN, Z. R. 93. Cincizeci de pluguri se-nfipseră cu lăcomie în pămînt. CAMILAR, TEM. 87. (figurat) Din cotețul găinilor, cocoșul slobozi un cucurigu ascuțit, care se înfipse zbîrnîind în urechile lui Boroș. vezi limba română februarie 1952, 139. Ca un uriaș ban retezat, soarele se înfige în dunga neagră și dreaptă a orizontului. C. PETRESCU, S. 42. Soarele s-a înfipt în creștetul cerului și de acolo dogorește văzduhul. GÎRLEANU, L. 39.
       • Expresia: A înfige mîna sau mîinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. Îi înfige o mînă-n păr. CARAGIALE, O. III 55. (reflexiv) O mînă neagră, urieșă, i se înfipse în gît strîngîndu-l. MIRONESCU, S. A. 104. A înfige ochii = a se uita fix, a privi țintă. Șoimaru tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei dulci. SADOVEANU, O. VII 54. Omul își înfipse o clipă ochii în ochii mei și, întorcînd repede capul, se împotrivi. C. PETRESCU, S. 171. (Învechit) A înfige tabăra = a se instala undeva cu corturile. Mihai... își înfipse tabăra în locul părăsit de dușman. BĂLCESCU, O. II 49. (Popular) A înfige parul = a pune piatra fundamentală.
♦ A împlînta ceva într-un obiect ascuțit. După ce a ucis mistrețul... îi înfige căpățîna în copaciul sacru. ODOBESCU, S. III 75. Ducea, înfipt într-o suliță, sîngeratul cap al lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Unii zicea... Să-l cufunde-n apă, Alții să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136.
       • reflexiv Alții-n spada noastră, năvălind, se-nfig. BOLINTINEANU, la TDRG.

2. reflexiv figurat (Despre oameni, de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziție «la») A se apuca de o muncă cu îndrăzneală și curaj; (peiorativ) a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie, fără dreptul sau priceperea necesară. Dormiși toată noaptea și acum te înfigi? PAS, Z. IV 28. Să tipărești studiul... și să te înfigi la facultate. GALACTION, O. I 31. Se înfipsese la muncă temeinică. SANDU-ALDEA, U. P. 82. O horă... singurul joc la care se înfig și cei care nu știu juca. VLAHUȚĂ. O. A. III 108. La mult iar ca să cîștige Niciodată nu să-nfige. PANN, P. vezi II 153.

– Forme gramaticale: perfectul simplu înfipsei, participiu înfipt.