Ce înseamnă a nu putea mistui pe cineva sau ceva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a nu putea mistui pe cineva sau ceva": a nu putea suporta sau suferi pe cineva sau ceva, a nu tolera

" Vapaie!... Ce-o sa-i pese lumii
Ca tu te mistui lumin`nd?

"
Lui EMINESCU poezie de Alexandru Vlahuta

Rugaciune pentru bugetul familiei poezie de Anatol Codru

MISTUÍ, místui și mistuiesc, verb IV.

1. tranzitiv A transforma alimentele (prin organele digestive) în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. Nevasta, zmăului celui mai tare au zis: cînd a trece el pe-acolo, eu am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105. Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II 154.
       • figurat Vițele stăteau în aer... cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana. DUMITRIU, N. 249.
       • reflexiv pasiv Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II 911.
♦ figurat A primi ca bun, a suferi, a suporta. Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247. Pesemne inima le spune că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210.

2. tranzitiv figurat (Mai ales despre foc) A distruge, a nimici; a consuma. Toată noaptea spre sîmbătă cînd Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. REBREANU, R. II 206. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Spuie rîul cel oltean Și codrul călugăreau Cite lupte au privit, Cîte oști au mistuit, Cîte oase-au înălbit. ALECSANDRI, P. P. 214.
♦ A roade, a chinui, a istovi sufletește. Un foc ascuns și groaznic îl mistuie pe popa Tonea! GALACTION, O. I 172. Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Visurile tale toate, ochiul tău atît de tristu-i. Cu-a lui umedă-adincime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155.
       • absolut Călca în gerul aspru al iernii... cu mersul unui om în care s-a cuibărit o boală, mistuind deocamdată ascuns. C. PETRESCU, Î. II 151.
       • reflexiv Gogu Vlahopol se mistuia ca o fiară în cușcă. C. PETRESCU, S. 120. Se mistuia amarnic in necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141.

3. reflexiv (Regional) A dispărea, a se face nevăzut, a pieri. Două umbre omenești se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. SADOVEANU, B. 103. Bătrînul se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, vezi 110. În o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N. 16.
♦ A se ascunde. [Pupăza] sărmana, se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, O. A. 59.
♦ tranzitiv (Rar) A face ca ceva să nu se mai vadă, să dispară. Banul luci numai o clipă și bătrîna îl mistui in gheara ei. SADOVEANU, O. VII 54.