Ce înseamnă a-și încărca sufletul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a-și încărca sufletul": a-și împovăra conștiința cu un păcat

" Rasari o stea de pace, luminand lumea si cerul...
Sarcini de-aur si de smirna ei incarca pe camile
Si pornesc in caravana dupa steaua plutitoare, "
Dumnezeu si om poezie de Mihai Eminescu

" Iata viscol se st`rne=te, de peste mun i nabu=e=te,
Si peste pam`nt rastoarna nori de omat incarca i,
Inc`t mesteacanul geme, se zbuciuma, se-ndoie=te,"
Gafita blestemata de parinti poezie de Stamati Constantin

ÎNCĂRCÁ, încárc, verb

I. tranzitiv

1. (Cu privire la un vehicul sau la un recipient) A umple (total sau parțial) cu ceva. Carul lui Traian Lupul, mare și greu, încărcat cu cartofi. DUMITRIU, N. 202. Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă. ISPIRESCU, L. 24. Multe care a încărcat Și la moara din vale a plecat. ANT. literar popular I 622.
♦ (Complementul indică povara care se transportă) A pune, a îngrămădi într-un vehicul sau a așeza pe spinarea unei persoane sau a unui animal (pentru a fi transportat). Mă Juro, ajută-mă să încarc sacii ăștia. DUMITRIU, N. 201. Negustorul a venit cu sania-i largă, cu doi căluți roibi, și a încărcat marfa. SADOVEANU, B. 101. Mă duc în pădure să-ncarc lemnele. ALECSANDRI, T. 1588.
       • (Complementul indică persoana sau animalul care transportă povara) I-a ajutat norocul Să-și încarce dobitocul. PANN, P. vezi I 90.
♦ (Rar, glumeț) A lovi (cu...). Ia, cară-te din ăst loc, c-apoi încarc făcălețul în spinarea ta. PANN, P. vezi I 22.
♦ (Cu privire la o gură de foc) A umple cu proiectil și cu material explozibil. Cum trecu în casă, aprinse gazornița și puse pe flăcău să încarce iarăși pușca. SADOVEANU, B. 104. Mă duc sâ-mi încarc pistoalele. ALECSANDRI, T. I 65.
♦ A așeza o sarcină pe un obiect.

2. A acoperi, a umple; a împodobi. Un sat răsare... cu livezi încărcate de roadă. SADOVEANU, O. VI 232. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă. EMINESCU, O. I 74.
       • reflexiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «de») figurat Ochii, blajini la liniște,

– la mînie se încurcau de fulgere. SADOVEANU, O. I 12.

3. figurat A exagera, a umfla, a spori, a mări (cu scopul de a înșela). Am descoperit că Lina încarcă socotelile. CAMIL PETRESCU, T. II 73.
♦ (Cu privire la persoane) A înșela la socoteala unei datorii, punînd mai mult decît trebuie. Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? CARAGIALE, O. II 43.

4. figurat (În unele construcții fixe) A-și încărca stomacul = a mînca prea mult. A-și încărca sufletul = a-și împovăra conștiința (cu un păcat). Oameni sîntem, de ce să-mi încarc sufletul? PREDA, Î. 81. Își încarcă sufletul, peste cele nouăzeci de omoruri cu încă nouă. GALACTION, O. I 252. Ponosul păcatelor cu care domnia-ta îți încarci de bunăvoie sufletul. ODOBESCU, S. III 45. A fi încărcat de ani = a fi în vîrstă, bătrîn. Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. BOLINTINEANU, O. 36.

5. A acumula energie în acumulatoare electrice (prin legarea lor la o rețea de curent continuu).
♦ A acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice.