Ce înseamnă a stinge var?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a stinge var": a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții

" Se pare ca inchide la zgomot orice porti,
Si luna se ascunde, si candela se stinge
Pe pietrele-nvechite, pe crucile de morti."
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Si moare emir ul sub jarul pustiei —
Si focu-n odaie se stinge si el,
Iar lupii tot urla pe-ntinsul campiei,"
Noaptea de decembrie poezie de Alexandru Macedonski

STÍNGE, sting, verb

III.

1. tranzitiv (Cu privire la foc sau la obiecte care ard) A face să nu mai ardă, a opri din ardere. Cucoșul, cum vede și astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; și toarnă el toată apa cea din fîntînă pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptoriul. CREANGĂ, P. 65.
       • (Metaforic) Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Ard, ard, ard, mă fac cenușă, căci amorul mă încinge. A! precum ai aprins focul, fă bine de mi-l și stinge. ALECSANDRI, T. I 416. Cînd ai ști cît foc este în astă ticăloasă inimă! E un vulcan pe care numai moartea îl va stinge. NEGRUZZI, S. I 51.
♦ figurat (Complementul indică o senzație dureroasă sau un sentiment puternic) A potoli, a liniști, a astîmpăra. D-na Predeleanu a trebuit să-i vie în ajutor cu un surîs de aur care să-i stingă emoția. REBREANU, R. I 56. Revino! Lăpușnene, să stingi a mea mustrare. ALECSANDRI, T. II 174.
       • (Cu determinări instrumentale introduse prin prepoziție «în») Oftează adînc și-și sting amarul în băutură. MIRONESCU, S. A. 52. (Cu pronunțare regională) Și nu știu gîndirea-mi în ce să o sting: Să rîd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plîng? EMINESCU, O. I 40.
       • reflexiv- Necazul i se stinse ca prin farmec. REBREANU,

I. 103.
♦ reflexiv (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde, a nu mai arde; a se consuma, a se trece. Focurile s-au stins tîrziu ca după o serbare de noapte. CAMIL PETRESCU, U. N. 272. Făcură legătură că acela care va lăsa să se stingă focul să fie omorît. ISPIRESCU, L. 199. Focul taberei s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. A. 95.
♦ reflexiv figurat A slăbi pînă la totala epuizare; a se topi, a se slei. Mi se rupe inima din mine cînd văz pe buna mea stăpînă cum i se stinge viața din sine. ISPIRESCU, L. 128. Leiba simți că i se sting puterile și se așeză la loc pe prag. CARAGIALE, O. I 290. Și zău, domnule doctor, socoți că bietul cuconul Antohi n-are s-o ducă mult?

– Nu, sermanul!... se stinge văzîndu-l cu ochii. ALECSANDRI, T. 1635.
♦ reflexiv (Familiar) A sărăci cu totul, a rămîne sărac lipit; a se ruina. Am făcut aste două odăițe; dar m-am stins. La TDRG.

2. tranzitiv (Cu privire la lumină sau la surse de lumină) A face să nu mai lumineze, a nu mai lăsa aprins. Cum s-a culcat ea fără să stingă lampa? AGÎRBICEANU, S. P. 37.
       • (Poetic) În cer apune soarele, Stingînd razele lui. ALECSANDRI, P. III 113. De-aici pînă-n satul meu Ard două lumini de seu; ziua plouă, noaptea ninge, Și tot nu le poate stinge. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 194.
♦ reflexiv A înceta să lumineze, a nu mai da lumină. Iacă acum se stingea de tot lumina ce-i răsărise în cale fără veste. CARAGIALE, O. I 305.
       • figurat Gîndurile i se stingeau încetul cu încetul, ca niște raze la asfințit, și ființa i se scufunda într-o odihnă profundă. VLAHUȚĂ, O. A. 102.
♦ figurat (Cu complementul «ochi», «vedere») A întuneca; a orbi. Moartea venit-a să stingă bătrînului ochii. COȘBUC, AE. 195. A venit poruncă-n țeară Să meargă feciorii iară... Și rămîn măicuțele Blăstămîndu-și zilele, Stingîndu-și vederile, Vărsînd lăcrimuțele Pe toate ulițele. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 323.

3. reflexiv A deveni întunecos, a se voala, a nu se mai vedea. E seară... Plopii înșirați în zare se sting departe

– Văpăi de umbră, facle funerare La căpătîiul zilei moarte. TOPÎRCEANU, B. 83. Priveliștea se stinge. În negrul zid s-arată, Venind ca-n somn lunatec, în pasuri line, ea. EMINESCU, O. I 95.
♦ figurat A se șterge, a dispărea. Se opri, zîmbetul i se stinse pe buze. MIRONESCU, S. A. 35.
♦ (Despre sunete) A slăbi în intensitate, a se auzi tot mai puțin sau de locuțiune vezi amuți. Toate glasurile se stinseră într-o clipire. REBREANU,

I. 36. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul de dumbravă. GOGA, P. 23. Bubuitul tunetelor, zguduind cuprinsul, se sparge în depărtări nevăzute, stingîndu-se în fundul pierdut al pustiului plin de întuneric. BART, S. M. 16.
       • tranzitiv (Cu pronunțare regională) Uneori învăluirea vîntului stingea sunetele de bucium. SADOVEANU, O. VII 126.
♦ (Despre aștri) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca. O stea dacă lucește stingîndu-se pe loc: Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. O stea pe cer s-a stins. CARAGIALE, O. III 133. Cînd sorii se sting și cînd stelele pică, îmi vine a crede că toate-s nimică. Eminescu, O. I 38.
       • (Poetic) Soarele negru în ocean se stingea Și peste China, Dinspre Mongolia, se ridica Stea roșie crescînd lumina. BOUREANU, S. P.

10.
       • figurat Plăceri ale iubirii, plăceri încîntătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62.

4. reflexiv A înceta din viață; a muri. Bolnav și în mizerie, Bălcescu s-a stins în Italia în 1852, departe de patria sa pe care o iubea cu înflăcărare. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingîndu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morți în spitale; unii loviți de moarte violentă. BART, S. M. 77. Craiul cu crăiasa apoi au trăit de aci încolo multe zile dalbe, dar s-or fi stins și ei acum, că e mult de-atuncea. RETEGANUL, P. I 50. S-a stins... lăsînd în adîncă mîhnire pe toată lumea. CARAGIALE, O. III 99.
       • figurat E verb reflexiv:emea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine. Ș-au fost atît de viață pline, Și azi se sting așa ușor. MACEDONSKI, O. I 192.
       • (Cu subiectul «viața», «sufletul») Multe vieți s-au stins, multe gospodării s-au pustiit din pricina înecului. DUNĂREANU, CH. 69. S-a stins sufletul cel mai generos. CARAGIALE, O. III

11. (Poetic) S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202.
♦ tranzitiv A omorî, a ucide. Doi feciori, în depărtări, Ți i-a stins războiul! Și rămas-ai în oftări, Și te bate pe cărări Răul în tot soiul. NECULUȚĂ, Ț. despre 112.
       • (În amenințări) Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. verb reflexiv:ei, nu verb reflexiv:ei dintr-un cuvînt? Că te sting de pe pămînt! ALECSANDRI, P. II 24.
       • Expresia: A stinge pe cineva în bătăi vezi bătaie.
♦ tranzitiv (Cu complementul «viață», «zile») A curma (firul vieții cuiva). Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina Și-ncet lîngă dînsul își șopteau așa: «... El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe și lege-au călcat?». ALECSANDRI, P. A. 50. Unde sînt atîte vieți?... Moartea rece le-a cuprins Într-o clipă ea le-a stins, Și pe cîmpul cel de moarte... S-a lăsat acum deodată O tăcere-nfricoșată. id. P. II 18.
♦ (Uneori întărit prin «de pe fața pămîntului», mai rar «de pe fața lumii») A dispărea fără a lăsa urmași. vezi pieri. Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului... luptîndu-se cu fiare uriașe, ale căror seminții s-au stins acum de mult de pe fața lumei? ODOBESCU, S. III 78. A încetat producerea cailor și s-au stins numeroasele erghelii ( = herghelii) ce formau înainte unul din izvoarele de bogăție a romînilor. ALECSANDRI, P. P. 119.
♦ figurat A dispărea fără urmă; a pieri. Mulți voinici au cercat să pețească pe crăiasa zinelor, dar bine n-au umblat, căci zinele i-au fermecat, deoarece, de s-ar mărita cumva crăiasa lor, atunci împărăția lor trebuie să se stingă. RETEGANUL, P. 11

6.
       • (Despre abstracte) Încetul cu încetul s-a stins toată dragostea mamei ce-o avea mai nainte cătră fiica ei. RETEGANUL, P. IV

4.

5. tranzitiv A distruge, a prăpădi, a nimici; a șterge de pe fața pămîntului. Dacă verb reflexiv:eun prăpăd de la niscaiva lighioane ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 207. Romînii, crezînd a-și asigura libertatea și a stinge aristocrația, se puneau de ucideau la aristocrați și pustiau acareturile lor. BĂLCESCU, O. II 261.
       • (În propoziții consecutive, exprimînd intensitatea acțiunii din regentă) Ciobanul... începu să-i spună turcului, plîngînd: Ăla, boierule, m-a bătut de m-a stins! GALACTION, O. I 288. Gîndacii d-tale merg bine? Ai mei mănîncă de sting pămîntul. DELAVRANCEA, H. T. 133. Fura de stingea cînd intra într-o băcănie. VLAHUȚĂ, la TDRG. Mihai Viteazul încălecă pe bidiviul său, își luă oastea, trecu Dunărea și... bătu oastea potrivnică de o stinse. ISPIRESCU, M. vezi 36.

6. tranzitiv A pune capăt unei obligațiuni, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. Da la trebunal nu mergem?... Mai întîi să stingem datoriile, fraților. DUMITRIU, B. forme 111.
       • reflexiv Cererea de divorț se stinge prin împăcarea soților. Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului. ▭ În curînd afacerea cu popa se stinse. REBREANU,

I. 75.

7. tranzitiv A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse, lăsînd apoi compoziția să fiarbă.

8. tranzitiv (În expresie) A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru a provoca o reacție chimică, în urma căreia se obține var stins.