eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă botanică mîna-maicii-domnului anastatica hierochuntica?

Care e înțelesul expresiei botanică mîna-maicii-domnului anastatica hierochuntica?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "botanică mîna-maicii-domnului anastatica hierochuntica":
regional palma-sfintei-mării





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Cal pag, cal mag, sa roaiba, cal rob,
Ca o mina de mangal exploatata diagonal,
in care razboaiele-mi ingrop, in care greselile-mi dezgrop"
Capitol in istorie poezie de Anatol Codru

" se mistui in marea indefinita
raul se ter minase, acum
inotam intr-o apa amortita, nepamanteasca,"
Infruntarea lui Heraclit poezie de Arcadie Suceveanu
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
MÎNÁ, mîn, verb

I. tranzitiv

1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trâgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecind pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînind. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 144.
       • (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115.
       • absolut Rădvanul zbura pe cale. Surugiii minau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mii cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387.
       • Expresia: (Familiar) A mîna porcii la jir vezi jir. A mîna pe tînjală vezi tînjală.
♦ (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămină: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144.
♦ A goni (animale sălbatice). Leoaica mină, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269.

2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i minară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N. 140. Tatarii începeau a mina pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII

15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă miri! EMINESCU, O. I 59.
       • figurat (Subiectul este un abstract) Poate-i verb reflexiv:un bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mină, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172.
♦ A conduce. (figurat) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148.
♦ (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, vezi 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N. substantiv 63. M-a minat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 428.

3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E.

5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III

5.
♦ intranzitiv (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.