eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă compus: flutură-vînt substantiv masculin?

Care e compus: flutură-vînt substantiv masculin?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "compus: flutură-vînt substantiv masculin":
om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt




Ce inseamna expresia      ă in literatură

Rugaciune pentru bugetul familiei poezie de Anatol Codru

" Si-s toate acum la plural: Fantana, parintii si tara! O, painea miroase a deal! O, sacii miroase a moara!
Ce nalti sunt acuma copacii! O, cerul isi flutura macii! O, apa e dulce-n fantani! O, pruncii dorm intr-o pace, Ca merele-n podul cu fan!
...Si poate doar numai mama,"
Razboiul, seceta poezie de Anatol Codru
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
FLUTURÁ, flútur, verb

I.

1. intranzitiv (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; prin extensie a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. literar popular I 326.
       • figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74.

2. intranzitiv (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197.
       • figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. despre ZAMFIRESCU, R. 38.
       • (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253.

3. intranzitiv (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179.

4. tranzitiv A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă verb reflexiv:eme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65.
       • figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63.
       • Compus: flutură-vînt substantiv masculin = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt.
♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211.

– prezent industrie și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).