Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
SCRUNTÁR, scruntare, substantiv neutru (Moldova; învechit) Loc nisipos, pietros, la marginea mării sau a unui rîu. Ca și pe verb reflexiv:emea celui dintăi pescar, Moldova fremăta strălucită în asfințitul de soare; scruntarele și prundurile erau singuratice și pustii. SADOVEANU, Î. A. 26. Luntrașii de la malul stîng au venit să ia odgonul podului umblător, ducîndu-l și legîndu-l la cea mai bătrînă salcie din scruntarul de subt rîpa Movilăului. id. N. P. 218.
– plural și: scruntaruri (I. IONESCU, P. 405).
