Ce înseamnă în unele construcții fixe a-și frămînta mîinile?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "în unele construcții fixe a-și frămînta mîinile": a-și freca mîinile puternic și repetat sub stăpînirea unei stări sufletești puternice

" - Ce sa faci cu ele?
- Sa ma ajute sa dau foc cuptorului, sa coc piinea, ca aluatul e framintat gata, sa tai si sa va fac la tava niste giste rumenite; sa va invirtesc citeva placinte maicile au sa va slujeasca la masa. Si apoi, la noapte, cite un trup fraged pentru fiecare dintre voi nu strica!
- Bine, chibzui hotul. Sa scoti numai patru, mie nu-mi trebuie."
Behaviorism poezie de Vasile Voiculescu

" Dar taurul nu se clinti. Ramase lipit de turma lui.
Omul se framinta putin in blana grea, isi intreba duhul adincurilor si se hotari. Muntele de data asta ii zimbea cu indemn si incuviintare. Potolit, incepu sa dezbrace pielea fara sa paraseasca din ochi taurul, o lepada la picioare si ramase asa, cu miinile in laturi, rastignit de spetezele lemnului.
Ciobanii din dosul steiurilor incremenisera. Numai ochii le jucau de la om la taur si indarat. Groaza le inghetase strigatele in gitlejuri. Ce asteapta? Ce vrea mosul? Vraciul visa cu gindurile sus. Si zabovea. Era oare adevarat ca magia murise? Si in om, si in fiare? Poate. Dar cu orice chip vraja de acum, cea din urma, se cerea implinita. Taurul trebuia sa biruie cu orice pret. Apoi va pieri si el, vraci de prisos, cu magia odata."
Ultimul berevoi poezie de Vasile Voiculescu

FRĂMÎNTÁ, frămî́nt, verb

I. tranzitiv

1. (Folosit și absolut; cu privire la aluaturi sau la pîine în cursul procesului de fabricație) A apăsa cu mîinile, amestecînd bine, spre a transforma într-o masă uniformă. Cine nu va să frămînte toată ziua cerne, zice proverbul. BOLLIAC, O. 54. Frămîntat-a ș-a dospit, Și cuptorul l-a umplut, Și colacii au crescut. ANT. literar popular I 623. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 172.
       • figurat (Cu aluzie la acțiunea de amestecare) Eram de-abia la jumătate calea; conacul lui Hagi-Pancu era încă departe și Harap frămînta apa și noroiul pînă la genunchi. GALACTION, O. I 79. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și al strămoșilor noștri! BĂLCESCU, O. I 186.
       • A frămînta pămîntul = a bate pămîntul cu piciorul prin lovituri puternice și repetate. Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate; iar flăcăii frămîntau pămîntul, se răsuceau pe loc, băteau din călcîie tactul horii și strigau. SADOVEANU, O. I 73. Ei frămîntau pămîntul sub un brîu sau o bătută nebună. HOGAȘ, DR. II 180. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. A. 144.
♦ A lovi de repetate ori o persoană trîntită la pămînt. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P.

13. Nu l-am frămîntat, nu l-am zdrobit subt picioarele mele pe omul acesta! NEGRUZZI, S. III 301.

2. figurat (Cu privire la gînduri, idei, planuri) A examina pe toate părțile. A gîndit, a frămîntat singur, lung, cele spuse. CAMIL PETRESCU, T. II 59. Lucra, nu lucra Că toată ziua Din ochi măsura, Gîndu-și frămînta. TEODORESCU, P. P. 462.
♦ (Cu privire la cap sau minte considerate ca sediu al gîndurilor) A supune unor eforturi, unor sforțări. Tot frămîntîndu-mi mintea să știu cum a venit... am adormit. ISPIRESCU, L. 300. Îmi băteam capul și mintea-mi frămîntam. NEGRUZZI, S. II 233. Neavînd ce să fac, îmi frămînt capul cu gînduri de tot felul. RUSSO, O. 136.
       • reflexiv De verb reflexiv:eo trei zile mă tot frămînt cu mintea... Ca o fiară-n cușcă umblu de colo-colo. VLAHUȚĂ, O. A. 493. Toată noaptea cea dinainte de plecare, pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip. CREANGĂ, A. 122.
♦ (Despre stări sufletești și despre cauzele exterioare ale stărilor sufletești) A neliniști, a preocupa, a agita, a îngrijora. El cîștiga atît cît existența-i să nu-l frămînte. PAS, Z. I 95. Polixenia rămăsese cu o părere de rău, care o frămînta zilnic. BASSARABESCU, vezi

11. Nici verb reflexiv:eau să știu de ce te doare, De grijile ce te frămîntă. VLAHUȚĂ, O. A. 29. Radu iute-ncăleca... Nebăut și nemîncat, De dor mare frămîntat. ALECSANDRI, P. P. 197.
       • reflexiv Frămîntîndu-se de mîhnire, se gîndea ce să răspunză el împărătesei. ISPIRESCU, L. 109. Nu sînt de părere că trebuie să te frămînți așa tare cu firea. ODOBESCU, S. III 48.

3. A mișca puternic, a agita. Alte vînturi, proaspete, frămîntă Codrii tineri. BENIUC, vezi 80. Vîntul îi frămînta poalele mantalei. CAMILAR, TEM.

6. Roata frămînta apa și valuri mici veneau la mal. DUNĂREANU, CH. 48.
       • figurat Îți gîngurește glasul, Vorbe să frămînte. COȘBUC, P. II 270. Viscolul frămîntă lumea! ALECSANDRI, P. A. 113.
       • reflexiv (Despre lucruri văzute în mișcare) Pe cer se frămîntă norii goniți spre apus. STANCU, despre 23. Pe cînd Mureșul curge liniștit printre coline, Oltul se frămîntă, se întoarce din drum. BOGZA, C. O.

11. Trenul trecu vuind peste podul alb, și sălciile de dedesubt se frămîntară ca smulse de furtună. C. PETRESCU, S. 33. Izbind s-or frămînta Eternele valuri. EMINESCU, O. I 225.
       • reflexiv figurat Inima i se frămînta într-o emoție aproape dureroasă. REBREANU, P. S. 22. Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări. VLAHUȚĂ, O. A. 168.
♦ reflexiv (Despre ființe) A se mișca de colo pînă colo sau încolo și încoace, a nu avea astîmpăr; a se agita. Un cal părea că se frămîntă în zăbale, bătînd pămîntul uscat cu copitele. SADOVEANU, O. VII 28. Se frămînta sucit, de parcă avea un pumnal între umeri. CAMIL PETRESCU, N. 152. Lăutarii... se frămîntau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. REBREANU, R. I 125. Toată ziua era în picioare, se frămînta căutîndu-și de lucru de la un pat la altul. BART, E. 313.
♦ A învîrti, a răsuci (un obiect) în mînă. Se juca Zarinca, frămîntînd crenguța de salcie între degete. STANCU, D.

11.
       • (În unele construcții fixe) A-și frămînta mîinile = a-și freca mîinile puternic și repetat (sub stăpînirea unei stări sufletești puternice). Își frămînta mîinile neliniștit, parcă-i lipsea ceva. CAMILAR, TEM.

15.
♦ A fricționa, a face masaj. Ne așază cu capul în poala ei, ne trage pe la tîmple, ne trage pe la grumaz, apoi ne frămîntă încheieturile mîinilor, degetele. STANCU, despre 276.