Ce înseamnă locuțiune adjectiv de rîvnă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adjectiv de rîvnă": de invidiat, de dorit

" Acum pricepura toti ca nu se petrec lucruri curate, si manastirea e prigonita de puteri intunecate. Astfel au trecut o toamna si o iarna amarnice pentru obste, fara stingherire de la rugaciuni pentru schimnicul din munte.
Primavara cu izul ei de miei priori mirositori a lapte a indoit rivna lupului si ingrijorarea parintilor. Atunci baciul, un batrin mirean, cazu la picioarele egumenului si cu lacrimi l-a rugat sa dea dezlegare unui solomonar, vestit deseintator de fiare si desfacator de farmece, sa vie in ajutorul turmei. Staretul s-a impotrivit mortis. Cum s-ar putea ingadui asemenea blestematii in cuprinsul stratului lacas? Au sarit insa si calugarii in sprijinul baciului.
- Stina nu e manastire. Ciobanii pot chema si sprijinul laicilor, spuneau ei. Hartuit de lup si de fratii monahi, pina la urma staretul n-a mai avut incotro si s-a induplecat."
Schimnicul poezie de Vasile Voiculescu

" Afara aerul si lumina il izbira ca un bici Rasaritul mocnea ascuns in zari Veghetoare inalte, sombre inca, turlele bisericilor pindeau ceasul sa se aprinza. Numai sus de tot vazduhul era un urias zamfir prin care se strevedeau vapai de aur.
Ajuns in mijlocul orasului pustiu, Evtichie se opri, privi in lungul ulitei pline de bogatii, rasufla adinc Se simtea slobod, stapin pe el Si dintr-odata trei mari ispite se atitara inlauntrul sau, chemate de rivna lui luptatoare.
intii il tabari Mamona, diavolul banilor. De ce n-ar fi a lui averea ce purta asupra-i? Putea sa si-o insuseasca fugind in lume, ascunzindu-se Nu cunostea el, ca pe degete, tot Rasaritul? Si aurul il inghioldea de acolo, din scobitura de deasupra pintecului, unde il frigea. Si numaidecit alta ispita, stimita din acelasi loc, il navali, ca sa se impreuneze cu cea dintii: ispita curviei Trupul alb al Valentei ii juca inaintea ochilor si-l tiri pe Podul Calitii. Are s-o cumpere pe grecoaica, s-o scoata din minti, ca sa fuga cu el Dete tircoale hanului: era prea devreme, nu se sculasera nici slugile. Stapina dormea: si i se nazari aievea, goala, desfaeindu-si coapsele in asternut si el revarsind ploaie de galbeni peste ea Si ispita desfrinarii acoperi si covirsi pe aceea a arginti lor."
Ispitele parintelui Evtichie poezie de Vasile Voiculescu

RÎ́VNĂ, rîvne, substantiv feminin

1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire la muncă; silință, sîrguință, zel. Credem că astăzi, pentru a scrie romînește, nu trebuie gramatici, trebuie rîvnă, idei și giudecata dreaptă a lucrurilor. RUSSO, O. 69. Învăța cu mare rîvnă pe Vineri limba nemțască. DRĂGHICI, R. 192.
♦ Ardoare, evlavie (în special pentru dumnezeire). [Moșul] îmi zice să mă întorc, căci rîvna noastră a ascultat-o dumnezeu. ISPIRESCU, L. 96. În a mea rîvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărîna lor slăvesc. ALEXANDRESCU, M.

11. Cu rîvnă... ridică ochii în sus, mulțămind lui d-zeu. ȘEZ. II 200.

2. Dorință, poftă, invidie. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, CH. 76. Ștefan-vodă de-l vedea [calul]... La boieri că-l arăta, Rîvna-n suflet le intra. TEODORESCU, P. P. 522.
       • locuțiune adjectiv De rîvnă = de invidiat, de dorit. Un copaci... ce făcea o umbră cu totul de rîvnă. GORJAN, H. IV 137.