Ce înseamnă locuțiune adverbiala de tînguit?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala de tînguit": de regretat, de plîns

"Ce-ara facut sufletul meu �
De ma tingui si sufar si gem
Cu suflare de moarte ?"
Pe stinci poezie de Tudor Vianu

" -
Si pe urma carnea lui de leu are un iz fara impotrivire, se tingui taurul.
- "
Revolta dobitoacelor poezie de Vasile Voiculescu

TÎNGUÍ, tînguiesc, verb IV.

1. reflexiv și (rar) intranzitiv A vorbi plîngîndu-se, jelindu-se, văicărindu-se. Plînse mai departe, liniștit, tînguindu-se și clătinînd din cap. DUMITRIU, N. 137. Vezi cum ești, mă frate Neculăieș, se tîngui meșterul mîngîindu-și bărbuța. SADOVEANU, P. M. 135. A pornit cu ele, tînguind mai mult ca o femeie decît ca un călugăr. DELAVRANCEA, la CADE. Plîngea și se tînguia de-ți rupea inima. ISPIRESCU, U. 53.
       • (Cu determinări în dativ, indicînd persoana căreia i se adresează plîngerea) Constandin stătea la o masă și moșul i se tînguia. DUMITRIU, N. 280. Așa se tîngui Iana fie-sei. DELAVRANCEA, H. T. 151. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tîngui și lui. CREANGĂ, P. 177.
       • figurat Pîrîului se tînguiește-o floare: Ce blînd erai în verb reflexiv:emuri mai senine. CERNA, P. 92.
       • (Urmat de o completivă sau de un complement care indică motivul plîngerii) Se tînguia biata soacră-mea Agapia că haimanaua de copil îi fură toate cireșile și prunele. SADOVEANU, M. C. 16. Se tînguia de viața aceasta. id. O. VII 16. Petre se răcori tînguindu-se că ar verb reflexiv:ea să se așeze și dînsul. REBREANU, R. I 160.
♦ figurat A scoate sunete jalnice, plîngătoare, tînguioase. Multe nopți ale tale au fost tulburate în vis de stolul rîndunelelor care se tînguiau. PAS, Z. I 210. Pe urmă alte instrumente, bizare și triste, au început să se tînguie. C. PETRESCU, C. vezi 167. Afară-i noapte neagră, vijelie... Se tînguiește vîntul prin cotloane. IOSIF, P. 20.
       • tranzitiv A îngenuncheat în fața lespezii de piatră, începînd să se lovească cu fruntea în bucata de stîncă și să tînguiască o plîngere lungă și monotonă. C. PETRESCU, R. DR. 59. Clopotul unui canton tîngui trei bătăi întristate. id. S. 33.

2. tranzitiv A deplînge, a compătimi, a jeli pe cineva. O tînguiau moașele din sat, că o măritase tatăl ei, unchiul Manole, încă nevîrstnică. SADOVEANU, M. C.

7. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osindi. NEGRUZZI, S. I 47. Oameni buni, mă tînguiți, Oameni buni, mă miluiți. ALECSANDRI, P. P. 386.
       • Locuţiune adverbiala De tînguit = de regretat, de plîns. E de tînguit că între magnații Transilvaniei se află unul care să îndrăznească, prin machinațiile sale turburătoare, a ruina alianța și învoielile încheiate. BĂLCESCU, O. II 185.
♦ A boci. Căzută la pămînt, tînguia în bocet lung pe... fecior. MIRONESCU, S. A. 86.

3. reflexiv A se plînge de cineva, a reclama. Părinții lui... întru mîhniciune se tîngui de dînsul. DRĂGHICI, R. 41.

– prezent industrie și: tî́ngui (STANCU, despre 256, C. PETRESCU, C. vezi 167).