Definiție din
Micul dicționar academic, ediția a II-a
curmare substantiv feminin [Atestat: (a. 1640) BV I, 109 / Plural: mări / Etimologie: curma] 1 Constricție puternică, astfel încât legăturile să intre în carne Si: curmănire (1), gâtuire. 2 (Reg) Tăiere a unui lemn de-a curmezișul Si: curmat1 (1). 3 Retezare. 4 Aplecare de mijloc a unui om. 5 (Fig) întrerupere bruscă. 6 (Fig) Sinucidere. 7-8 (Fig; spc) Întrerupere (sau încheiere) a unei conversații. 9 (Înv; despre vocale) Elidare. 10 Traversare.
