eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă locuțiune adverbiala pe de rost?

Care e înțelesul expresiei locuțiune adverbiala pe de rost?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "locuțiune adverbiala pe de rost":
fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Au cine lini=tea lui scumpa-i strica?
S-al vremii rost el tot nu-l in elege.

"
Sfanta munca poezie de Alexandru Vlahuta

"
Paziti trei cuvinte, si rostul lor sfant
Il treceti din gura in gura,"
Cuvintele credintei poezie de Alexei Mateevici
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ROST, rosturi, substantiv neutru

1. (Urmat de determinări în genitiv) Sens, tîlc, scop, menire, justificare (a unui lucru, a unei acțiuni). Trecu fără zăbavă în birou și-l invită să-i spună numaidecît rostul telegramei. VORNIC, P. 170. Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvîntului. REBREANU, R. I 162. În curtea mitropoliei, Ion cunoaște rostul tuturor lucrurilor. spaniolă POPESCU, M. G. 82. Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cînte rostul lumii și splendorile naturii? VLAHUȚĂ, O. A. 69.
       • figurat Ce vorbe-ar fi putut să-nșire Adîncul rost din ochii tăi! VLAHUȚĂ, O. A. 62.
       • Locuţiune adverbiala Cu (sau fără) rost. Unii voiau să se repeadă fără rost după trăsură. DUMITRIU, N. 57. Alerg fără rost în toate părțile. CAMIL PETRESCU, U. N. 259. Oameni mulți se vor opri o clipă-n drum Și s-or descoperi în fața ta fără rost, Între- bîndu-se-ntre ei abia acum Cine-ai fost. despre BOTEZ, P. O. 154.
       • (În construcție cu verbul «a avea») Are mult de lucru la birou și n-are rost să-l întrerup. DEMETRIUS, C.

8. Atunci ce rost are, după d-ta, codicilul ăsta? CAMIL PETRESCU, U. N. 35. [Cîntecul] nu-și avea rost în casa lor. C. PETRESCU, A. R. 56.
♦ Atribuție, rol, misiune, slujbă. Se trudi... să-și aducă aminte cum o cheamă pe una din slujnice care avea rostul să-ncarce sobele. DUMITRIU, B. forme 83.

2. Întocmire, înjghebare, mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, familiară sau materială; prin extensie gospodărie. Fierul nenorocirii spintecase in trei rînduri rostul și viața romînului Dănilă. GALACTION, O. I 156. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maștere și rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plîngă-n lacrimile mele. GOGA, P.

6. Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sîlhui. COȘBUC, P. I 55.
♦ (În construcție cu verbele «a avea», «a găsi», «a pierde»,«a face») Ocupație, post; sursă de cîștig. Un băiat care muncește, încet-încet își face un rost. PREDA, Î. 113. El i-a făgăduit că se căsătoresc îndată ce-și face un rost. PAS, Z. I 93. Unde a stat, ce rosturi a avut, se poate numai bănui, de știut cu certitudine este însă greu. CĂLINESCU, E. 79. Grigore le spuse că tînărul Herdelea ar dori să-și găsească un rost în țară. REBREANU, R. I 41. Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu verb reflexiv:eun rost. IOSIF, PATR. 33.
       • Expresia: A (nu) ști de rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. Nu-i știa de rost de verb reflexiv:eo trei zile. ISPIRESCU, la CADE. A fi (sau a face, mai rar a simți) rost de ceva = a exista (sau a găsi) modalități pentru a-și procura ceva (greu de obținut, de realizat). Facem rost de cal și de pături, domnule sublocotenent. CAMIL PETRESCU, U. N. 318. Azi o întoarce, pentru că simte rost de chilipir. REBREANU, R. I 237. Dacă poți face rost de un sutar, am o afacere minunată, o afacere din care putem pune mîna pe trei miișoare. VLAHUȚĂ, O. A. 484.

3. Mod de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune, plan de executare a unui lucru. Și tot rostul gospodăriei, pentru ziua întreagă, îl regula cuconu Ioniță, de cu revărsatul zorilor. HOGAȘ, DR. II 88. Îi lipsea rostul obicinuit și ticna de toate zilele. SLAVICI, N. I 125. Făcură tot ce trebuia pentru rostul căsătoriei lor. ISPIRESCU, L. 63.
       • Expresia: A nu-și afla rost = a nu-și găsi astîmpăr, a nu avea liniște. Alelei, tu Costeo, frate, spune-ne ce gînd te bate?

– Măi fîrtați, nu-mi aflu rost; Vesel eu ca voi am fost. Mă gîndeam la maica, biata, Eu în foc, sub cruce tata. COȘBUC, P. I 130. A-și pierde rostul = a se zăpăci, a-și pierde cumpătul. Pentru aceasta le trebuia un sol îndemănatic, carele să nu-și piardă rostul în curțile împărătești. ODOBESCU, S. III 526. Jian rostul nu-și pierdea, El se aruncă înot, Cu suflet, cu cal cu tot. ALECSANDRI, P. P. 159. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sau se potrivește să fie. Sabie și șușanea, vechi și în neputință de a mai sluji, mi se înfățișau nepotrivite... mai degrabă era în rostul ei o carabină scurtă cu repetiție, răzimată de părete și la îndemînă. SADOVEANU, O. L. 35. (De obicei în construcții negative) A ști de rostul bogăției = a ști cîtă avere are, a cunoaște firul, capătul unei averi (mari). Zice că erau odată doi frați: unu bogat tare, că de bogat ce era singur nu-și mai știa de rostul bogăției. ȘEZ. I 239.
♦ Ordine stabilită, cunoscută, stare de lucruri; rînduială. Ziceau unii mai bătrîni și mai îndărătnici

– de ce să schimbăm rosturile vechi? PAS, L. I 144.
       • (În construcție cu verbele «a cunoaște», «a ști», «a pierde», «a afla») Ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, N. 118. Deschideți, bre, careva, poarta... Nedelca, dumneata cunoști rosturile... Vîră-ți mîna printre ostrețe. GALAN, Z. R. 195.

4. Spațiul în formă de unghi format la război între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură; prin extensie activitatea țesătorului, țesut. Marița ca o nevastă verb reflexiv:ea rostul să și-l pornească. ȘEZ. IX 187.
♦ Spațiul îngust dintre cărămizile unui zid, dintre scîndurile unei dușumele, dintre țiglele unui acoperiș etc. (uneori astupat cu un material de umplutură). Face să curgă printre rosturile bagdadiei sămînță de cînepă. SADOVEANU, O. VIII 179. Țiglele se pun rînduri-rînduri una lîngă alta, și rîndul de deasupra încalecă peste rosturile celui de jos. La TDRG.
♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac.
       • Expresia: A pune (un lucru) în rost = a pune (un lucru) la locul pe care trebuie să-l aibă într-un mecanism, pentru ca mecanismul să poată funcționa bine. Decît să mă rog de prost, Pîn-a pune podu-n rost... matematică FOLK. 166.

5. (Învechit) Gură; (astăzi livresc) grai, vorbire. Îi ascultam rostul greu și încîlcit. SADOVEANU, O. III 516. Ah! ce frumoase vorbe din rostul lui răsar. COȘBUC, P. I 160. Sfînt să fie rostul tătîne-meu, că bine m-a învățat. CREANGĂ, P. 212.
       • (Azi în expresie) A ști (sau a spune, a recita) pe de rost (rar de rost) = a ști (sau a spune, a recita etc.) din aducere-aminte (și nu citind sau repetînd după alții). Asta era scrisoarea lui Gheorghiță și Vitoria o știa pe de rost. SADOVEANU, B.

15. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost, De-mi țin la el urechea și rîd de cîte-ascult. EMINESCU, O. I 71. Un răvaș pică pe genunchii-mi... Îl știu de rost. ALECSANDRI, O. P. 22. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea recita din memorie. Învățasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, și-n fața mea era tot pîclă de nepătruns. SADOVEANU, E. 110. Dar severul Iorgu Carpen a înghițit de trei ori pînă să înceapă cuvîntarea, pe care o învățase pe de rost. POPA, vezi 215. A lua (pe cineva) la rost vezi lua. (Neobișnuit) De rost = (în opoziție cu în scris) prin viu grai, verbal. Totodată rog pre milostivul ziditoriu ca să mă învrednicească în puțînă verb reflexiv:eme de a vă vide sănătos și mulțămit, ca să pot a vă zice di rost că sînt cu multă fiiască plecăciune. KOGĂLNICEANU, S. 93.
♦ (Învechit și arhaizant) Facultatea de a vorbi. Voise să vorbească ceva cu veselie, ș-acuma parcă-i amorțise rostul limbii. SADOVEANU, O. V 220.