eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă mare logofăt?

Care e mare logofăt?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "mare logofăt":
în moldova întîiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; în muntenia unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmînd după «ban»




Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
LOGOFẮT, logofeți, substantiv masculin

1. (Învechit) Titlu de mare demnitar în ierarhia boierilor romîni din timpul orînduirii feudale. Mihnea porunci pivnicerilor să iasă și să-l lase singur cu logofătul. ODOBESCU, S. A. 97. Lăpușneanul se puse în capul mesei, avînd în dreapta pe logofătul Trotușan. NEGRUZZI, S. I 150. Continuatorul lui Miron a fost fiul său, logofătul Nicolaie Costin. BĂLCESCU, O. I 62.
       • Mare logofăt = (în Moldova) întîiul boier de divan, care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmînd după «ban». Miron Costin, care au fost mai pre urmă logofăt mare. BĂLCESCU, O. I 184. Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt. Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt. Logofăt de obiceiuri = maestru de ceremonii. Logofăt de taină = secretar particular domnesc. Logofătul său de taină (secretarul)... îi dete în mînă o scrisoare. FILIMON, C. 140.
♦ Șeful cancelariei domnești.

2. (Învechit) Secretar, scriitor (într-o cancelarie). (Ironic) Logofete brînză-n cui, lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 11.

3. (În orînduirea burghezo-moșierească) Vătaf; (mai demult) căpetenia isprăvniceilor și a feciorilor boierești din serviciul unei moșii, însărcinat cu supravegherea lor și cu transmiterea ordinelor date de stăpîn. Domnul Cristea i-a trimis veste printr-un logofăt călare. SADOVEANU, M. C. 137. Logofătul, zice mereu... că boierul se ține de vorbă cînd făgăduiește. REBREANU, R. I 205. Logofete Ioane... Am venit să mă jăluiesc. ALECSANDRI, T. I 212.