eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă n-are să se scufunde pămîntul?

Care e înțelesul expresiei n-are să se scufunde pămîntul?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "n-are să se scufunde pămîntul":
n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Au s-o mai cautam pe Nessy prin ape si prin ceata
Ori zmeul ce scufunda vapoare in Marea Sargaselor?
Se facea daunazi ca m-am pomenit in era cuaternara"
Fosile poezie de George Meniuc

" In chip falnic de galera spre tarii incet se suie...
Dar galera se scufunda si ramane numai ea.
Suflete, te pregateste, vantul serii bate inca..."
Seara la miorcani poezie de Ion Pillat
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
SCUFUNDÁ, scufúnd, verbI. reflexiv (Uneori în concurență cu cufunda)

1. A intra cu totul în apă (sau în alt lichid); a se da la fund, a se afunda. Cînd regimentul întră în valuri, cu puștile ridicate în sus... automatele din față prinseră a răpăi din sute de guri deodată

– și capete în căști se scufundau unul după altul. CAMILAR, N. I 285.
       • figurat Vîntul... venea din zări, trecea pe întinderi, se scufunda în zări. SADOVEANU, O. I 131. Curtea se scufunda în tăcerea dintotdeauna. C. PETRESCU, R. DR. 116. Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pămînt. REBREANU, R. I 144.
♦ tranzitiv A băga ceva în apă sau în alt lichid, a trimite la fund, a face să se afunde; a cufunda, a afunda. Și iar îl scufundă un val uriaș. DUMITRIU, P. forme 29.
♦ figurat (Despre aștri) A coborî dincolo de orizont, a apune. vezi cufunda. Cînd am ajuns pe un colnic, am avut în față apusul de soare; pe orizontul purpuriu a apărut, puternic conturat, un plugar cu plugul și boii lui, venind spre mine dinspre soarele ce se scufunda. SADOVEANU, L.

7. Și soarele, se vede, s-a scufundat pe undeva În larg. despre BOTEZ, P. O. 54. Soarele se scufundase în desișul tihniților copaci. VLAHUȚĂ, O. A. 121.

2. A se adînci, a intra (adînc) în ceva, a dispărea în...; a se înfunda. Și se scufundă în bordei. DUMITRIU, N. 28. Iepuri... se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. SADOVEANU, O. I 64. Picioarele, la fitece pas, i se scufundă pînă la glezne [în zăpadă]. DELAVRANCEA, S. 33.
       • figurat Tăceau din nou... cum tăcea cătunul scufundat în somnul lui greu. vezi limba română ianuarie 1956, 34. Se uită împrejur la toată curtea scufundată în umbră. DUMITRIU, N. 162.
♦ (Despre pămînt) A se prăbuși. După ce se luptară de credeau că o să se scufunde pămîntul subt ei, nu știu cum îi veni bine fetei împăratului, aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 27.
       • Expresia: N-are să se scufunde pămîntul = n-are să fie cine știe ce pagubă, n-are să se întîmple nici un rău. N-are să se scufunde pămîntul dacă o muri unul ca el; tot are să moară el odată. ȘEZ. XII 110.
♦ tranzitiv figurat A aținti, a pironi, a adînci. O îmbrățișă și, scufundîndu-și privirea în ochii ei, îngînă răgușit. REBREANU, R. I 247.

3. figurat A se lăsa absorbit de o activitate, de gînduri etc. vezi cufunda. Scufundîndu-se în gazete, Titu își uită curînd necazul. REBREANU,

I. 66. Se scufunda în gînduri și nu mai spunea nimic cîte o jumătate de ceas. VLAHUȚĂ, O. A. 237.