Definiție din
Dicționar enciclopedic
ORFEU (în mitologia greacă), poet și muzician, fiul lui Oiagros, regele tracilor și al muzei Caliope. Protejat de Apolo, care i-a dăruit lira sa, cu al cărei cântec reușea să îmblânzească fiarele, să miște pietrele, să urnească din loc arborii. Participant la expediția Argonauților. Pentru a o readuce pe Pământ pe soția sa moartă, Euridice, a coborât în Infern, emoționându-i cu cântecele sale pe zeii acestuia. Neputând rezista tentației de o privi înainte de ieșirea din Infern (condiție impusă de zei), a pierdut-o pentru totdeauna. O. a murit sfâșiat de femeile trace sau, după alte variante, răpus de trăsnetul lui Zeus. Capul și lira i-au fost aruncate în fluviul Hebrus, ale cărui ape le-a purtat pe insula Lesbos, ce a devenit simbolul poeziei lirice. Muzele au salvat lira lui O., transformând-o într-o constelație. Legenda lui O. a inspirat numeroși scriitori, artiști plastici, muzicieni (Vergiliu, Ovidiu, Rubens, N. Poussin, Delacroix, Rilke, Gluck, Eminescu, Offenbach ș.a.).
ă in literatură 
