eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă pe dibuite?

Care e înțelesul expresiei pe dibuite?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "pe dibuite":
pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Neutilizate, mandrele crapaturi
Si-au risipit atata mister si aroma.

Puteam dibui preotese celebre,
Mai sibiline si mai oculte."
Ca un alt delfi poezie de Marin Sorescu

"Si anotimpuri, vant de miazanoapte sau vant de sud daca m-ar cauta, pe-o treapta m-ar gasi in preajma ta
Si calatori, iscoade de departe, si patrie, morminte, bolovani, daca de mine toate-ar intreba, m-ar dibui prin vant in preajma ta.
"
Aripi de argint poezie de Lucian Blaga

Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
DIBUÍ, díbui și dibuiesc, verb IV.

1. intranzitiv (Adesea urmat de determinarea «prin întuneric») A merge (cu nesiguranță) căutînd un drum. Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. forme 162. În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, despre P. 100. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U.

12.
       • figurat Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108.
♦ tranzitiv A căuta cu nesiguranță, a căuta pipăind (prin întuneric). Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279.

2. intranzitiv A căuta (stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări), a cerceta. Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276. Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U.

3. S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147.

3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla. A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B.

14. Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103.