eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă pictură de gen?

Care e înțelesul expresiei pictură de gen?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "pictură de gen":
pictură care înfățișează aspecte ale vieții de toate zilele





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Caldura, sinceritatea, elanul, veridicul, pasiunea cu care cistigam pas cu pas batalia, le credeam simple inventii viclene, mestesugite numai de dragul cauzei. Si o trufie de mare artist ma orbea: nu-mi trecea prin minte ca inlesnirea, destoinicia de care dam dovada aveau o alta semnificatie. Si nu ma intrebam daca ceea ce eu luam drept artificiu nu erau tisniri din fundul unei nestiute, nebanuite, odioase iubiri. Nu m-am gindit macar o clipa daca nu cumva femeia citea de-a dreptul in mine si cu intuitia ei dreapta nu-mi patrunsese jocul.
La partenera mea nu era usuratate, cum, vai, am aflat curind. La ea lucra contagiunea puternicelor mele sentimente, pe care eu imi inchipuiam ca le maimutaresc, ca sa-mi bat joc. Tirit de un curent de superficialitate, pluteam nestiutor deasupra genunilor ce aveau sa ma inghita.
Totusi, nu-mi placea la ea alura asta de gluma de pina acum. Nu-mi puteam da seama cit a prins nada. Ca sa aflu bine unde ajunsesem, incepui o noua tactica. Batut, descurajat de rezistenta ei, m-am prefacut ca ma retrag, mofluz, li adormeam, pe de o parte, orgoliul in alarma si-i dam astfel o satisfactie. Pe de alta, cercam sa vad daca nu pot sa-i destept si sa-i masor teama ca m-ar pierde."
Farsa poezie de Vasile Voiculescu

" Cu mult mai mult se asamana deci dramaturgul cu arhitectul, care concepe cladirea, o planuieste pe hartie si tocmai apoi o arata facuta gata din gramadirea intocmita a materialului voit. in acest sens gandeste si dramaturgul - nu la a gandi ceva, ci la a arata ceva. Astfel, asemanare mai nemerita nu poate avea o piesa de teatru, de teatru propriu-zisa, decat cu planul unui monument. In adevar, precum planul arhitectului nu este chiar realizarea finala a intentiunii sale -adica monumentul - ci numai notarea conventionala, dupa care trebuie sa se stranga si sa se alipeasca materiale cerute intr-un tot ordonat, asemenea si scrierea dramaturgului nu este chiar desavarsirea intentiunii lui - adica comedia - ci notarea conventionala, dupa care se vor alipi elementele proprii, spre a arata o trecere de imprejurari si fapte umane. Mai scurt: pe cat de putin planul arhitectului este pictura, tot atat de putin e scrierea de teatru poezie.
Fiind insa ca teatrul ne arata oameni, si fiindca, in imprejurari omenesti, actiunile care sunt chiar viata sunt insotite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuie fireste sa vorbeasca si ei. Din imprejurarea, insa, ca papusile lui, pe langa ca trebuie sa umble, sa planga, sa se mangaie, sa raza, sa se bata, sau sa se uciga chiar (fapte ce nu se pot intampla in lume tot pe tacute), mai trebuie sa si vorbeasca, si ca poetul nu are alt material extern de comunicare a gandirii sale decat cuvantul, din aceasta imprejurare, ca un element material este comun, si aceasta in proportii de intrebuintare si ordine foarte neegale, intre doua arte, atat de fundamental deosebite prin modul de transmitere al conceptiunii, se poate oare deduce ca teatrul este poezie si ca o piesa de teatru este o productie de gen literar? Dar o imprejurare asemenea cu aceasta ne-o prezinta si comunitatea altor materiale si mijloace de manifestare intre alte arte foarte deosebite: marmura, comuna sculpturii si arhitecturii, linia si chiar colorile, comune arhitecturii, picturii ai sculpturii, si cea mai caracteristica dintre toate pentru teza ce ne ocupa, plastica, asemenea comuna picturii, sculpturii si teatrului.
"
Oare teatrul este LITERATURA? poezie de Ion Luca Caragiale
Definiție din
Dicționar de termeni lingvistici
GEN substantiv neutru (< latina genus): categorie gramaticală flexionară bazată pe distincția naturală dintre ființele de sex masculin și ființele de sex feminin din cadrul însuflețitelor (animatelor), dintre însuflețite (animate) și neînsuflețite (inanimate). Impus inițial de realitatea obiectivă, de genul natural al animatelor (care face distincție între cele două sexe) la substantivele ce denumeau această categorie, el și-a pierdut parțial, cu timpul, legătura cu noțiunile de sex, de animat și de inanimat, extinzându-se prin analogie și prin tradiție la numele inanimatelor, iar prin acord la cuvintele care se acomodau după substantiv (la articole, la adjective, la unele numerale și la participiile verbelor) sau care înlocuiau substantivul (la pronume).
       • naturál: g. existent în realitatea obiectivă, bazat pe distincția dintre cele două sexe în lumea însuflețitelor (ființe masculi și ființe femele, ființe bărbați și ființe femei).
       • gramaticál: g. exprimat lingvistic prin intermediul substantivului cu ajutorul desinenței sau al articolului. Limba română posedă trei g. gramaticale: masculin, feminin și neutru. a) g. masculin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex bărbătesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de flori, de fructe, de orașe, de munți, de luni, de vânturi, de litere, de note muzicale, de monede, unele nume de cifre și unele nume de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost socotite tot masculine. Aceste substantive se numără un

– doi sau au contextul diagnostic acest

– acești: fiu, român, Nicolae, Roibu, Pitești, Pietrosul, corcoduș, trandafir, pepene, aprilie, zefir, ce, do, ban, trei, scripete, sac etc.; b) g. feminin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex femeiesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de fructe, de flori, de orașe, de munți, de țări, de continente, de insule, de abstracte nominale sau verbale (nume de sentimente, de atitudini, de stări psihice, de acțiuni), de zile, de părți ale zilei, de anotimpuri, de vânturi, de monede, de cifre sau de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost asimilate la cele feminine. Aceste substantive se numără o

– două sau au contextul diagnostic această

– aceste: fiică, româncă, Nicoleta, Roiba, răchită, ferigă, garoafă, Craiova, Mândra, Italia, Africa, Sardinia, dragoste, îndrăzneală, îndoială, petrecere, joi, seară, iarnă, briză, liră, sută, casă etc.; c) g. neutru caracterizează substantivele nume de obiecte inanimate, fără sex (majoritatea numelor de lucruri), unele substantive cu sens colectiv, unele substantive generice (care denumesc specii), unele substantive nume de materii, unele nume de țări, de fructe, de părți ale zilei, de simțuri, de acțiuni (abstracte verbale), de însușiri, de sporturi și de jocuri, de vânturi și de cifre, asimilate la cele neutre prin analogie și asociații. Aceste substantive se numără un

– două sau au contextul diagnostic acest

– aceste: creion, motor, batalion, popor, macrou, mamifer, fosfor, zinc, Iran, măr, jir, amurg, prânz, gust, văz, arat, semănat, curaj, fotbal, șah, uragan, milion etc. Existența g. neutru în limba română este o caracteristică a acesteia în comparație cu celelalte limbi romanice, care nu-l au, dar și un aspect controversat al gramaticii limbii noastre, deoarece există lingviști care sau îl neagă, sau văd în el un ambigen (termen impropriu, părăsit de cercetările moderne), datorită asemănărilor formale cu celelalte două g. (la singular cu masculinele, iar la plural cu femininele). Din cele trei g. gramaticale ale limbii române, cercetătorii au dedus două arhigenuri: un arhigen de tipul A, admis numai de contextul acest (parte comună a masculinului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria singulare tantum, ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, piper, sânge, unt etc. și un arhigen de tipul B, admis numai de contextul aceste (parte comună a femininului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria plurale tantum, ca de exemplu icre, moaște, tărâțe, zori etc.
       • animát: g. care caracterizează substantivele masculine și substantivele feminine ce denumesc numai însuflețite (adică două subgenuri, masculinul și femininul), ca de exemplu prieten, școlar, călător; colegă, elevă, turistă etc. Tot la g. animat sunt sau ar trebui incluse și substantivele neutre ce denumesc însuflețite: batalion, popor, macrou, mamifer etc.
       • inanimát: g. care caracterizează substantivele neutre ce denumesc numai neînsuflețite (adică subgenul neutru), ca de exemplu bec, scaun, fier, plumb, zer etc. Tot aici sunt sau ar trebui incluse și substantivele masculine și feminine care denumesc neînsuflețite: ban, perete, scripete, sac, liră, masă, tabacheră, carte etc.
       • común: g. caracteristic anumitor substantive, nume de persoane, folosite atât pentru desemnarea masculinului, cât și pentru desemnarea femininului, ca de exemplu complice, nătăfleață, gură-cască, încurcă-lume, Adi, Didi, Gabi, Vali etc.
       • personál: g. caracteristic limbii poloneze, care evidențiază persoana în opoziție cu celelalte însuflețite și cu neînsuflețitele. În limba română, există elemente ale unui g. personal neconstituit, situate în interiorul g. masculin și feminin, cu mărci manifestate mai ales la singular, în cazul numelor de persoane cunoscute, individualizate (acestea sunt precedate de articolul hotărât proclitic lui, de prepoziția pe sau de articolul invariabil alde; au formă specifică de vezi sau de genitiv dativ; păstrează diftongii -ea- și -oa- la genitiv dativ sau la g. cuvintelor de bază de la care derivă; formează o unitate semantico-gramaticală cu adjectivele pronominale posesive care li se adaugă direct, fără intermediari; se articulează după prepoziție, chiar fără determinări etc.): lui Nicu, lui Jeni, lui Cristinel, lui tata, văd pe Ion, ajut pe mama, alde Viorel, alde Liliana, alde Simionescu, alde mama; Floareo (față de: floare), Lupule (față de: lupe), Podarule (față de: podare), Puicăi sau Puichii (față de: puicii), Olgăi sau Olghii (față de: vergii), mămucăi sau mămuchii (față de: stâncii); Leanei (față de: serii), Floarei (față de: florii), Vlădoiu (< Vlad)

– în raport cu băboi (< babă), Irinel (< Irina)

– în raport cu rândunel (< rândunea); frate-meu, tată-meu, bunică-mea, soră-mea

– în raport cu câinele meu, colegul meu, servieta mea, colega mea; vorbesc despre mama, am luat pentru tata - în raport cu vorbesc despre stâncă, am luat pentru colegă.