 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 ă in literatură " Satira democratica
Un imparat odinioara - si suveranii-s muritori! -; Avea din fire slabiciunea ca stranuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, de-i cauta, nu-i vreun pacat, Dar sunt cusururi populare ce nu merg la un imparat.
Ce leacuri nu-ntrebuintase! ce rugaciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: sarmanul stranuta mereu! Un curtezan intim l-intreaba: “De ce esti tot posomorat Si tot mahnit, marite doamne?” “Nu stii cat sunt de amarat!
Stranutul meu leac nu gaseste; vai! ma sfiesc, nu pot sa ies, La Camera, Senat, parada: se simte ca stranut prea des. Din pricina stranutaturii eu sunt un print nenorocit” “De ce, maria-ta?” intreaba curteanul sau cel favorit.
“Cum? nu-ntelegi?” “Da, insa, sire, ori sa stranuti, ori ce sa faci, La toti maria-ta, ca mie, la toti miroase-a odagaci!” Suveran si curtezan poezie de Ion Luca Caragiale " conturi incheiate, polite platite, ingerasule, stranuta plamanul cand se privi in oglinda si vazand in urma lui o uzina." Sa ne iubim, chera mu poezie de Mircea Cartarescu |
| Definiție din
STRĂNUTÁ, strănút, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. intranzitiv 1. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămîni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. Un țap... scutura din cap și strănuta disperat. HOGAȘ, M. N. 201. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. • Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă, care provoacă strănutul. 2. (Rar, despre cai) A forăi. Caii au strănutat cu putere în iarbă, unii mai aproape, alții mai încolo, pe urmă s-au alinat, rămînînd neclintiți. SADOVEANU, forme J. 539. |
