eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă prismă dreaptă?

Care e înțelesul expresiei prismă dreaptă?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "prismă dreaptă":
prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze



Ce inseamna expresia      Alte expresii înrudite sau asemănătoare


Ce inseamna expresia      ă in literatură

"
E dreptatea... Tremurati!
Scumpa arma, cu putere,"
Oda la condeiul meu poezie de Alexandru Macedonski

" Mult mai demna ca talharii e de-acest cumplit locas!
Statul e o fictiune, iar dreptatea, strambatate,
Care duce omenirea dintr-un hop intr-un fagas!"
Ocnele poezie de Alexandru Macedonski
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
DREPT4, DREÁPTĂ, drepți, -te, adjectiv A. (Adesea în opoziție cu strîmb)

I.

1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. vezi direct, rectiliniu. Drum drept. Țeavă dreaptă. ▭ Nasul ascuțit peste mustețile subțiri

– două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive. IBRĂILEANU, A.

15. Calea dreaptă e cea mai scurtă (= o purtare cinstită duce mai repede și mai sigur la țelul dorit decît vicleșugurile și căile piezișe).
       • (geometrie) Linie dreaptă (și substantivat, forme) = linie care unește două puncte pe drumul cel mai scurt din spațiu. Două drepte distincte, paralele cu o a treia, sînt paralele între ele. ▭ Unghi drept = unghi format din două drepte perpendiculare una pe alta. Cilindru drept = cilindru care are generatoarele perpendiculare pe baze. Prismă dreaptă = prismă ale cărei muchii laterale sînt perpendiculare pe planul de bază.
♦ figurat (Despre privire) Deschis, fără ascunzișuri; direct. Are palma pietroasă, Privirea dreaptă, vorba miezoasă. DEȘLIU, G. 25.
       • (Adverbial) Ceilalți o priveau drept, întunecați. DUMITRIU, N. 75. Îl privește drept, cald, vorbește fără să ridice vocea. CAMIL PETRESCU, T. I 169.
♦ (Despre haine) De o croială simplă (în special lipsită de clini și de cute). Ioana, într-o rochie dreaptă, neagră, cu mîneci bogate. CAMIL PETRESCU, T. I 141.

2. (Despre lucruri) Vertical. Stîlp drept. ▭ Plopul... țîșnește în sus, înalt și drept. BOGZA, C. O. 363.
♦ (Despre un urcuș, munte, deal) Aproape vertical, abrupt, povîrnit, pieptiș. Suișul fiind prea drept și cărarea prea strimtă... ne coborîrăm cu toții de pe cai. La TDRG.
♦ (Despre oameni) Cu spinarea neînclinată; neaplecat, neadus de spate. Vitoria își trase broboada peste gură și rămase dreaptă pe scăunașul ei, cu brațele încrucișate pe sîni. SADOVEANU, B. 28. Ștefan intră pe poartă însoțit de un moșneag lung și drept ca un brad. HOGAȘ, DR. II 98. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă țapăn, palid, drept, Cu cîrja lui în mînă, preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93.
       • figurat Curajul voinicilor stătea drept, cu mîna în pieptar. GALACTION, O. I 45.
       • Expresia: Drept ca lumînarea = foarte drept. Înțepenindu-și picioarele, rămase drept ca lumînarea. ISPIRESCU, L.

3. Sta el drept ca lumînarea și le privea cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 271. (Ironic) Drept ca secera = strîmb. A se ține drept = a avea o poziție verticală. (termen militar) A lua (a sta sau a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a se ține în) poziție verticală, stînd nemișcat. Dadaci abia se ținea în poziția de drepți, sub ghionturile lui Vieru. CAMILAR, N. I 281. Drepți! formulă de comandă militară. Grupă, drepți! SAHIA, N. 53.
       • (Adverbial, în expresie) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. Ei simt în piept Fiori de gheață, Nu calcă drept, Rău o să pață. ALECSANDRI, T. I 462. A sta drept = a fi neclintit într-o atitudine, a fi dîrz, curajos. Și ceilalți toți au fost netrebnici... Toți au dat rușinos înapoi... Au aruncat vina unul pe altul... Numai Mitiță Filipescu a stat drept și a lăsat să cadă pe el totul. CAMIL PETRESCU, B. 44. De-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un verb reflexiv:ăjmaș l-ai depărtat de tine. VLAHUȚĂ, O. A. 38.
♦ (Despre caracterele tipografice, mai ales la plural și adesea substantivat, forme; în opoziție cu cursiv) (Literă) de tăietură verticală.

3. Orizontal; plan, neted. Platou drept. Masă dreaptă. ▭ Luna mare se ridicase și cîmpiile se lămureau drepte pînă cine știe unde, ca niște ape liniștite, sub painjenișul de lumină. SADOVEANU, O. VI 189.

4. (În expresie) Complement drept = complement direct, vezi direct.

II. figurat (Mai ales în sens moral)

1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Potrivit dreptății și adevărului; adevărat, just, bun, cinstit, întemeiat. N-am să uit niciodată Vorba partidului dreaptă. VINTILĂ, O. 23. Uite-n zare, oamenii așteaptă

– Cearcă să le-aduci o zi mai dreaptă. BENIUC, vezi 21. Eu cred... că-n lume se cuvine S-avem măsură dreaptă la rău ca și la bine. MACEDONSKI, O. II 206. Tovărășia nu ni se părea dreaptă. CREANGĂ, A. 101.
       • Dreaptă judecată = judecată sănătoasă, bun-simț. Parte dreaptă = parte ce i se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Parte dreaptă la muncă, parte dreaptă la cîștig. CAMILAR, T. 195. Luptă dreaptă vezi luptă.
       • Locuţiune adverbiala Cu drept cuvînt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat

– prin mintea cărui muritor treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. Cu drept cuvînt te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate. ODOBESCU, S. III

10.
♦ (Adverbial) a) În conformitate cu dreptatea; just. N-a fost drept să-mi izbească omul drag. DAVIDOGLU, O. 37. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10; b) În conformitate cu adevărul; adevărat. E drept, nu ne mai vedem capul de treburi acolo. SADOVEANU, P. M. 66. Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! COȘBUC, P. I 51.
       • Expresia: Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce e drept, și ele erau frumoase, hainele pare că erau turnate pe dînsele. ISPIRESCU, L. 36. (Eliptic) Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine. ALEXANDRESCU, P. 64. Drept că... = adevărat că..., într-adevăr. Împăratul, drept că auzise multe vorbindu-se despre voiniciile celor trei frați, dar nu știa care din ei este cel mai viteaz și mai verb reflexiv:ednic ca să-i fie ginere. SBIERA, P. 99. A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. Spune drept, nu-i așa?... fără supărare... spune drept. SADOVEANU, P. M. 100. Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, P. 45. Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155; c) (Rar) Corect. Nu vorbesc drept romînește, cum vorbeau părinții lor, ci au corchezit graiul strămoșesc de nu-i mai înțelege nimene. CREANGĂ, A. 153.
♦ (Substantivat, în locuţiune adverbiala) Cu (sau pe) dreptul (sau drept) = pe merit, cu dreptate, în mod just, echitabil. Se face, pe dreptul, vinovat de învinuirea ce i-o aduce. IBRĂILEANU, spaniolă Hristos 54. Ar fi cu dreptul ca să dai la altul această slujbă. ISPIRESCU, L. 27. Șoimane, frate Șoimane, nu-i cu drept să mori tu înaintea mea. ALECSANDRI, T. II 30. La drept (sau la dreptul) vorbind (sau, regional, grăind) = spunînd adevărul, de fapt, în realitate. La dreptul vorbind, mi-i frică de obuze. CAMILAR, N. I 346. Toți domnișorii orașelor erau pe-acasă... La drept grăind, ce știau ei despre țăranul romîn, care plătea birurile și pentru ei? id. ib. 419. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băietul tău oleacă de carte... Din cărți culegi multă înțelepciune; și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22.
       • Expresia: (Popular) A avea drept = a avea dreptate. Ai drept, moș Iolampie... Numai cei mari... Oriunde, numai ei. CAMILAR, N. I 399. A da drept (cuiva) = a da dreptate (cuiva). Ei m-au purtat pe la jandari, legat în funie, că parcă m-ar fi prins cu mîna-n sacul lor cu făină. Jandarii tot lor le-au dat drept; la fel și judecătorii. CAMILAR, N. I 226. Dreptul lui dumnezeu! = adevărat! ce-i drept! zău! Se apropie de fată

– și dreptul lui dumnezeu! nici că mai văzuse... așa frumusețe. ISPIRESCU, L. 256. Dreptul lui dumnezeu, în asemenea caz... rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10.

2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează potrivit dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, de omenie, de bine, cumsecade. Simțul lui nezdruncinat de dreptate îl sfătuia să fie drept, cinstit. CAMILAR, N. I 183. Pe la noi se află de verb reflexiv:emuri lungi pribeag... Un drept om cu-ndurare. MACEDONSKI, O. II 58. (figurat) Să rămîi blestemat și ocolit de inimile drepte și cinstite pe care le-ai spurcat. ARGHEZI, P. T.

11.
       • (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107.
♦ (În concepțiile mistice) Cuvios, cucernic.
       • (Substantivat, în expresie) A se odihni cu drepții = a fi mort. Bietul meu judecător odihnește cu drepții. GALACTION, O. I 107.
       • Compus: drept-credincios = a) care face parte din biserica creștină ortodoxă; b) bun creștin.

3. (Despre proprietate, avere) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unui drept. Comoara aceea nu este averea dreaptă a hașcii, ci... niște fugari din timpurile vechi au ascuns-o acolo. SBIERA, P.

4. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. EMINESCU, N. 60.

4. (Despre rude; popular) Adevărat, bun. Sînt Tudor, feciorul lui Ionașcu...

– Atuncea eu îți sînt moș drept, frate cu tatăl tău... striga bătrînul. SADOVEANU, O. VII 61. Ținea foarte rău pe băiații cei rămași de maică și îmbia totuna pe bărbatu-său ca să-i alunge de-acasă... Bărbatu-său însă nu verb reflexiv:ea, pentrucă-i era fii drepți, din sîngele său. SBIERA, P. 169.

5. (Rar, despre măsuri și greutăți; în opoziție cu fals) Autentic, veritabil, bun, adevărat. Măsură dreaptă. B. (În opoziție cu stîng)

1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. I se turburaseră ochii și un foarte depărtat zîmbet prinse să-i răsară pe față, în timp ce sprînceana dreaptă i se urca. CAMILAR, N. I 173. Scoase din urechea lui cea dreaptă o perie. ISPIRESCU, L. 25. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142.
       • Expresia: A fi mîna dreaptă (a cuiva) = a fi colaboratorul cel mai intim, cel mai apropiat (al cuiva); a fi de mare ajutor (cuiva). Băiatul cu care ucenicise George ajunse să fie mîna dreaptă a împăratului. ISPIRESCU, L. 142.
♦ (Substantivat) a) (La forme sg., de obicei articulat) Mîna dreaptă. Grigore Oanea a venit lîngă mine cuprinzîndu-mă cu dreapta de după umăr. SADOVEANU, N. forme 39. Strînse frîul calului cu mîna stîngă... și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18. Spăși-voi visul de lumină Tinzîndu-mi dreapta în deșert. EMINESCU, O. I 118. Să nu știe stînga ce face dreapta (= faptele bune trebuie făcute cu discreție).
       • Expresia: (În trecut) Sărut (sau sărutăm) dreapta, formulă de salutare plină de umilință. După ce găti țigara și cafeaua, se roti puțin înaintea oglinzii și ieși în balcon.

– Ei, Anico, vin-încoace.

– Sărutăm dreapta, cuconiță. CONTEMPORANUL, IV 390; b) (La m. singular articulat) Piciorul drept. Bozan avea picioarele înfășurate în plumb topit, dreptul pînă dincolo de genunchi. SAHIA, N. 34.
♦ Expresia: A călca cu dreptul vezi călca (I 1). Stîng, drept! comandă pentru păstrarea cadenței în marș.

2. Care se află de partea sau în direcția mîinii drepte (cînd cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Partea dreaptă a unei străzi. Aripa dreaptă a unei clădiri. ▭ Țărmul drept al Dunării era tot în stăpînirea lor [a turcilor]. MACEDONSKI, O. III 31.
       • (Substantivat) În centru e un început de perete care desparte stînga de dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II

7.
       • locuțiune adjectiv Din dreapta. Marin... se așezase în fotoliul din dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II 19. La capătu-i din dreapta se prelungește o strungă. ALECSANDRI, P. III 214.
       • Locuţiune adverbiala În dreapta. În dreapta se văd malurile Siretului. SAHIA, N. 17. Se uită el în dreapta, nu vede nemica. CREANGĂ, P. 238. La (sau spre) dreapta. A ieșit... apucînd drumul spre dreapta. SADOVEANU, N. forme 187. Din dreapta. Din dreapta... pornește o ulicioară. DAVIDOGLU, M.

7. Pe dreapta. Pe dreapta... erau o cîrciumă, o fabrică de mezeluri. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I

12. În dreapta și în stînga sau de-a dreapta și de-a stînga = în toate părțile. Ai aflat, în dreapta și în stîngă, amănunte cu privire la femeia aceasta. PAS, Z. I 80. Promisiuni, asigurări, încurajări... arătau, de-a dreapta și de-a stînga, calea mea încrezută și fabuloasă. GALACTION, O. I 368. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga. CREANGĂ, P. 140.
       • locuțiune prepoziție De-a dreapta sau la dreapta. A stat la masă de-a dreapta gazdei. ▭ Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stînga celei bătrînești. CREANGĂ, P.

3.
       • Expresia: A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum.

3. (În expresie) Extremă dreaptă vezi extremă.
♦ (Substantivat, forme articulat) Partea cea mai reacționară a unui parlament, a unui partid burghez. Deputații dreptei.
       • locuțiune adjectiv De dreapta = reacționar; fascist.
       • Socialist de dreapta vezi socialist. Social-democrat de dreapta vezi social.

– Variantă: (regional) dirépt, -eáptă (BUDAI-DELEANU, Ț. 334) adjectiv