Ce înseamnă profesiune de credință?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "profesiune de credință": declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale morale, politice etc

" Jura lor pe cer si stele,
Dar credinta nu pazesc.
Cel ce cumpara sau vinde,"
Zi intai aprili poezie de Alecu Donici

" A pus a-ntoarce caii, zicand ca e semn rau,
Iar altii, in credinta ca ortu l-am dat popii
Din oftica sau tifos, batistele scoteau"
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

CREDÍNȚĂ, credințe, substantiv feminin

1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. Credință în victorie. 25ad Am chibzuit bine și am ajuns la credința că ne-am putea căsători acum. PAS, Z. I 95. Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.).

2. (Învechit și arhaizant) încredere (pe care o inspiră cineva), crezămînt. Ce credință poți avea în niște flăcăi? SADOVEANU, 0. VII 44.
       • locuțiune adjectiv De credință = de încredere, pe care te poți bizui. Doi erau valeții lui de credință. SADOVEANU, Z. C.

6. Om de bine, de credință, ce Moldova ți-ai iubit. ALECSANDRI, P. I 198.
       • Locuţiune adverbiala (Învechit) În credință = Într-adevăr. îmi plac acele imnuri de broaște fără număr... Atunce, în credință, a mea inimă saltă Ca la un glas prietin. ALECSANDRI, P. A. 72. Florile-acelea în mînă-mi căzură

– Favor ce-n credință eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 80.
       • Expresia: A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere. (Învechit și arhaizant) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite. Cuparul... sorbea credința din cupa aurită și pe urmă o așeza înaintea ștăpînului său. SADOVEANU, Z. C. 135. Paharnicul a luat credința, după aceea a trecut împăratului cupa. SADOVEANU, despre P. 29.

3. Fidelitate, devotament, statornicie (față de o persoană, o idee, o cauză). Credința față de principiile marxist-leniniste a dat partidului nostru posibilitatea de a elabora o linie politică justă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 254. Nu se putea încrede numai în credința morarului. RETEGANUL, P. IV 31. îngenunchind amîndoi dinaintea împăratului-Verde, își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Credința lui era bănuită lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Credința nu ț-ai ținut, Că ești, mîndro, prefăcută. HODOȘ, P. P. 125.

4. Speranță, nădejde. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul... Ei mi-au fost credința-n toi de luptă. BENIUC, vezi 10.

5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu, mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. A credinței biruință căta orice cavaler. EMINESCU, O. I 147.
       • (Învechit) Departamentul credinței = ministerul cultelor. Mai tîrziu a fost numit director la departamentul credinței... post important. GHICA, S. 669.