eSursa - Dictionar de sinonime



Ce înseamnă rădăcina cubică a unui număr sau a unei expresii algebrice?

Care e înțelesul expresiei rădăcina cubică a unui număr sau a unei expresii algebrice?


CONSULTĂ DEX SINONIME
Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "rădăcina cubică a unui număr sau a unei expresii algebrice":
număr sau expresie algebrică care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată





Ce inseamna expresia      ă in literatură

" Sub care prielnic dat-ai adapost at`tor neamuri!...
Totul ii azi din radacina p`na-n v`rf, din miez in
coaja "
La statua lui ioan eliade radulescu poezie de Alexandru Vlahuta

" Si daca ii tai o radacina,
O alta radacina se va intinde in locul ei,
Si daca ii innozi ramurile,"
Un sfant poezie de Ana Blandiana
Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, substantiv feminin

1. Partea plantelor care se găsește (de obicei) în pămînt, avînd rolul de a le fixa și de a absorbi apă și săruri minerale din sol; (popular) parte a plantei aflată în pămînt, indiferent de structura și funcțiunile pe care le are. Ș-un fir de iarbă își are rădăcina lui. SADOVEANU, O. VII 100. Se așeză sub un nuc bătrîn și scorburos, pe o rădăcină încovoiată ca un jilț. REBREANU,

I. 19. Îl învăță... să adune rădăcini ca să se hrănească. ISPIRESCU, L. 147.
       • figurat [Poezia] trebuie să-și aibă rădăcinile în același pămînt din care se hrănește viața. BENIUC, P. 140.
       • Expresia: A prinde rădăcini (sau rădăcină) vezi prinde (VII 1).
♦ figurat Origine, izvor. A curma răul din rădăcină.

2. Partea prin care un organ, o parte a corpului este fixată înțr-un țesut. Rădăcina unui dinte. ▭ Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pînă-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29.

3. Partea de lîngă pămînt a tulpinii unui copac. [Manlache] a făcut scăpată jos, la rădăcina copacului, legătura cu mîncare. POPA, vezi 83. Mai în jos pe rămurele Cîntă două păsărele... Mai în jos la rădăcină Cînt-o turturea bătrînă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 193.
♦ Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază. Ei se așezară jos, la rădăcina zidului. ISPIRESCU, L. 26. Și rădăcinile munților mari se cutremurară falnic De horăitul bătrînului crai. EMINESCU, O. IV 198.
♦ Partea de la bază a anumitor organe. La rădăcina nasului lemnos al bătrînului, ochii se făcuseră parcă roșii. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Aveau... coada mai groasă la rădăcină și mai subțire la vîrf. ODOBESCU, S. III 43.
♦ Limita de adîncime a anumitor obiecte. Se împlîntau baionetele pînă în rădăcină în carne de în turcă GANE, N. II 111. Pîndește călare... Bagă pintenii pînă la rădăcină. DELAVRANCEA, O. II 75.

4. Valoare a necunoscutei dintr-o ecuație.
       • Rădăcină pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 5 e rădăcina pătrată a lui 25. ▭ Rădăcină cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată); radical1. 5 e rădăcina cubică a lui 125.

5. (lingvistică) Element al unui cuvînt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvîntului; radical1. Substantivul «muncă», verbul «munci», adjectivul «muncitor » au aceeași rădăcină «mun-».

– plural și: (popular) rădăcine (HODOȘ, P. P. 73).