Ce înseamnă tranzitiv a-l scutura frigurile?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "tranzitiv a-l scutura frigurile": a avea un acces de friguri

" Sub f lori de mar
Ce mi se scutura in par
Se umple sufletul de soare;"
Primavara poezie de Alexandru Macedonski

" Rentregind cu-ncet conturul unui dulce suvenir.
Vantul scutura fereastra! — Ea nu vede, nici n-aude!
Focul moare trist in soba, lumanarile palesc..."
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

SCUTURÁ, scútur, verb

I. I.

1. tranzitiv A clătina, a agita sau (mai rar) a bate un obiect, pentru a face să cadă ceva din sau de pe el. Azi dimineață scutura niște cuverturi. IBRĂILEANU, A. 78. Mi-ai scris că ai să-mi spui un lucru mare... spune, că n-am cînd zăbovi, adăogă tînărul, scuturînd ciubucul. NEGRUZZI, S. I 18. L-al nostru măr mă voi duce, Și încet l-oi scutura, Mere din el vor cădea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 82.
       • Expresia: A scutura buzunarele (sau punga) cuiva sau a scutura (pe cineva) de bani = a lua cuiva toți banii, a stoarce pe cineva de bani.
♦ A îndepărta, a înlătura, a face să cadă. Fug pe dealuri, scuturînd Roua din cosițe. COȘBUC, P. I 262. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. În zădar copacii crengile-și plecau Și zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau. ALECSANDRI, P. I 221.
       • (Metaforic) Gore clipise repede, să scuture din gene toată lumina rămasă din soarele orbitor de afară. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 180.
♦ intranzitiv A face curățenie, a șterge praful de pe obiectele din casă; a deretica. Trecu în camera ei să măture, să scuture și să schimbe apa. C. PETRESCU, C. vezi 211. Biata fata unchiașului torcea... mătura și scutura, fără să zică nici pis. ISPIRESCU, L. 347. Iar trecui pe la fereastră Și tu scuturai prin casă. ȘEZ. I 139.

2. tranzitiv A arunca, a lepăda ceva de la sine. Fac tot ce pot ca să scutur de pe mine principiile pe care mi le-a lăsat educația. DEMETRIUS, C.

9. Nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. Cînd Petru Rareș se pregătea a scutura jugul otoman, grecii îi serveau în toate modurile cu cel mai curagios devotament. HASDEU,

I. vezi 127.
♦ reflexiv A scăpa, a se debarasa de ceva. Într-un tîrziu femeia se scutură de omăt pe prispă și intră cu ulciorașul. SADOVEANU, O. VIII 193. Dacă verb reflexiv:ei să te speli și să te scuturi oleacă de colb. C. PETRESCU, Î. II 202. Mă cheamă între brazi, Și-mi mai spune și cu haz Să mă scutur de năcaz. BELDICEANU, P. 96. Ah! ce plăcere de-a giuca Și de grijia se scutura. ALECSANDRI, T. I 226.
       • figurat Își deschise ochii. El se scutură oarecum din somn. EMINESCU, N. 70.

3. reflexiv (Despre plante) A se despuia de frunze, de petale, de rod; (despre rodul plantelor) a cădea (necules), a se împrăștia. Copacii se scutură de floare. VLAHUȚĂ, O. A. 343. Tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăzul cela pe jos. CREANGĂ, A. 62. Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt. EMINESCU, O. I 129. Ce-a fost verde s-a uscat, Ce-a-nflorit s-a scuturat. ALECSANDRI, P. P. 346.
       • tranzitiv Flori peste flori au scuturat zarzării, vișinii și piersicii. ANGHEL, PR. 24. Spre codru mi se întorc ochii și zăresc umbra codrului copilăriei mele, care își întinde ramurile ca niște brațe și își scutură florile pe inima mea ca o ploiță răcoroasă. RUSSO, O. 119.
♦ (Subiectul e partea plantei care cade) A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele în vîntul toamnei. SADOVEANU, O. VII 103. Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare. MACEDONSKI, O. I 78. Pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată. ISPIRESCU, L. 72.
       • (Metaforic) În toate livezile anilor mei, fructele coapte se scutură. TULBURE, vezi R. 45.
       • figurat Că nourii îi sparge-o armonioasă lună, Că stelele din ceruri se scutură și ning. EMINESCU, O. IV 83.

II. tranzitiv

1. A mișca (cu putere) într-o parte și în alta; a zgîlțîi. Peste cîtăva verb reflexiv:eme îmi venea să-mi scutur prietenul, să-l trezesc și să-i strig. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î.

12. Un vînt rece venea dinspre iaz, scutura sălciile cu putere, apele se zbăteau și se grămădeau la stăvilare. ANGHEL.IOSIF, C. L. 29. C-o mînă El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit. EMINESCU, O. I 93. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, O. 169.
       • (Metaforic) Vînturile nopții scutură afară Arborii tăcerii. ISAC, O. 64.
       • Expresia: A scutura mîna cuiva = a da mîna călduros cu cineva, a strînge mîna cuiva. Scutură călduros mîna mosafirului. REBREANU, R. I 163.
       • intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «din» sau «de» și indicînd obiectul în discuție) Cînd oi scutura... de lanț, să știți că-s viu. SBIERA, P. 91. Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68.
♦ A zdruncina. Zice că-i e teamă să nu-l scuture trăsura. VORNIC, P. 225.
♦ reflexiv A se cutremura din tot corpul. Copilul gemea, se scutura, tremurînd. DUMITRIU, N. 156. Și cum plîngea se scutura parcă de frică. AGÎRBICEANU, S. P. 25. Calul se și scutură de trei ori și îndată rămîne cu părul lins-prelins și tînăr ca un tretin. CREANGĂ, O. A. 225.
       • Expresia: A i se scutura cuiva carnea (sau oasele, inima) = a se înfiora, a se cutremura, a se zgudui (de frică, de scîrbă etc.). Se făcu un noroi cleios și puturos de ți se scutura carnea de pe tine. ISPIRESCU, L. 129.
       • (tranzitiv, în expresie) A-l scutura pe cineva frigurile = a avea un acces de friguri, a tremura din tot corpul.

2. (Familiar) A critica aspru. Se pune pe el însuși mai presus de interesul obștesc, și la mîndrie și la cruțare. Toate-i vin din prea multă dragoste ce are pentru el. Trebuie scuturat, dar nu lepădat. TEATRU II 135.