Ce înseamnă una dintre ele fiind acompaniată de muzică: prologos πρόλογος?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "una dintre ele fiind acompaniată de muzică: prologos πρόλογος": introducere declamată propriu-zis, acea parte a piesei care precede prima intrare a corului, vezi aristotel, poetica, 12, 1, parodos πάροδος

" Artist dramatic de valoare pe vremea lui, s-a retras de pe scena desigur obosit de ingratitudinea zdrobitoarei profesiuni Tinerii artisti de astazi nu-si pot inchipui cu ce aspre jertfe se cumparau, in tineretea bravului lor profesor, aplauzele,
Vellescu s-a retras din teatru pentru a se devota catedrei de declamatie de la Conservatoriu. Dar in acelasi timp s-a apucat si de afaceri.
Om fara noroc si fara destula energie pentru a rezista crudelor jucarii ale soartei! Afacerile i-au mers catva timp binisor; apoi au pornit spre rau si, din rau in mai rau, au pravalit pe bietul artist in ruina."
Stefan vellescu poezie de Ion Luca Caragiale

declamație (it. declamazione; limba franceza déclamation; limba engleză declamation), modalitate de expresie proprie retoricii și poeziei, utilizată în muzica vocală și vocal-instrumentală, constând în redarea nuanțată a unui text literar, cu sublinierea accentelor (II,

6) expresive, a cezurilor* și a curbei melodice a frazei*. Construcția tragediei* antice (dar și a vechii comedii) cuprinde 4 secțiuni structurate pe despre (una dintre ele fiind acompaniată de muzică): prologos (πρόλογος) = introducere declamată (propriu-zis, acea parte a piesei care precede prima intrare a corului, vezi Aristotel, Poetica, 12, 1), parodos (πάροδος) = versuri declamate de cor* cu acompaniament de aulos* (propriu-zis, prima intrare pe scenă a corului), epeisodios (ἐπεισόδιος) = dialoguri declamate (propriu-zis, acea parte a dramei plasată între două intrări [εἴσοδοι]) ale corului, adică dialogul; vezi Aristotel, Poetica, 12,5) și exodos (ἔξοδος) = în general, despre a corului (mai precis ieșirea acestuia însoțită de acompaniamentul auletului*): ἔξοδον αὐλεῖν (Aristofan, Viespile, 587: a cânta la aulos* aria ieșirii corului, cu alte cuvinte, deznodământul, sfârșitul piesei; Aristotel, Poet., 12, 6). Repertoriul greg.* cuprinde forme recitative (aclamații*, lecturi, psalmi*) intonate conform legilor despre despre intervine în diferite tipuri de recitativ (2) cristalizate de-a lungul evoluției operei*: recitar cantando, în lucrările compozitorilor cameratei florentine*, despre dramatică din arioso* în operele lui Gluck, Sprechgesang*-ul schönbergian. despre se substituie uneori termenului de melodramă* care, în Germania și Franța, desemnează redarea unui text poetic cu un acompaniament* muzical adecvat.