Ce înseamnă voința cea mai de pe urmă sau ultimele voințe?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "voința cea mai de pe urmă sau ultimele voințe": ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa

" O! si cat am plans pe soarta bietelor nenorocite
Care nu pot ca sa aiba nici vointa de-un minut,
Cu blestemele pe buze de-alte buze-nabusite,"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

" Satan, dorinta de fr umos,
Satan, vointa si putinta,
Pe-altarul tau ma-aduc prinos..."
Imn la Satan poezie de Alexandru Macedonski

VOÍNȚĂ, (rar) voințe, substantiv feminin

1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unui scop; verb reflexiv:ere. Își încordă încă o dată toată voința. DUMITRIU, N. 130. Voința-nvinge tot: de-o ai în tine, Tu nu te temi de rău, de greu nu-ți pasă. C, P. II 304. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă, Pe cînd totul era lipsă de viață și voință. EMINESCU, O. I 132. Voința lui Miron birui și domnul rămase pe locuțiune BĂLCESCU, O. I 186.

2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărire. Nu las eu să se treacă așa de ușor peste voința mea. DUMITRIU, N. 133. Vîrîți-vă printre cei ce se adună și spuneți că voința mea e să nu curgă sîngele. DELAVRANCEA, A. 150. Cît bine mi-ai făcut cu două cuvinte... și de la voința matale atîrnă ca să-mi dai și inimă. ALECSANDRI, T. I 68. Că împăratul va trimite comisarii săi în Ardeal și că printr-înșii va face cunoscut lui Mihai-vodă voința sa. BĂLCESCU, O. II 271.
       • locuțiune prepoziție (învechit) În voința = în puterea. Se întîmpla asemenea că țăranii erau în voința stăpînului. KOGĂLNICEANU, S. A. 141.

3. Intenție, scop. Pedantismul este voința de a statornici prin logică gramaticală... tîlcuirea și forma cuvintelor vechi și nouă. RUSSO, O. 68. Ne învinovăți pentru într-adins voință de faptă rea și viclenie asupra cinstii sale. GORJAN, A. IV 186.

4. Dorință, poftă. I se împlini și astă voință. ISPIRESCU, L. 31. Voințele ți se realizează după gîndirea ta. EMINESCU, N. 54. Te rog, fă ș-a mea voință Nu ieși seara-n uliță. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 246.
       • Voința cea (mai) de pe urmă (sau ultimele voințe) = ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. Să se ducă ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului nostru. CREANGĂ, P. 184.

5. Învoire, consimțămînt, permisiune. Regret numai că atunci n-am rămas acasă, chiar împotriva voinței tatii. REBREANU, R. II 226. Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruință Nu poți ca să intri cu a mea voință. BOLINTINEANU, O. 34.- Variantă: (rar) verb reflexiv:oínță (ANGHEL, PR. 58, ALECSANDRI, P. P. 324) substantiv feminin