 |
|
| CONSULTĂ DEX |
|
Verbul a afuma conjugat la prezent
Verbul a afuma conjugat la viitor
Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat.
In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.
Verbul a afuma conjugare la condițional prezent
Verbul a afuma conjugare la condițional perfect
Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție.
Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.
In limba romana condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Un timp verbal ce poate exprima și dorința neimplinita.
Condiționalul-optativ perfect sau Condiționalul perfect se formează din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (eu as fi).
Conjug a afuma la conjunctiv prezent
Conjug a afuma la imperfect
A afuma conjugarea la timpul mai mult ca perfect
Verbul a afuma conjugat la timpul conjunctiv perfect
Conjugare a afuma la perfectul simplu
Conjugarea verbului a afuma la perfectul compus
Conjugă a afuma la viitor anterior
|
|
Definiție din
AFUMÁ, afúm, verbDicționarul limbii romîne literare contemporane I. 1. tranzitiv (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. tranzitiv (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. • (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul. • intranzitiv (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. tranzitiv A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. • absolut Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, verb reflexiv:ăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. • (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. tranzitiv A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. • Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. • reflexiv Cratița s-a afumat. 5. reflexiv (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele. • intranzitiv (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. vezi II 149. 6. reflexiv figurat (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40. |
