Conjugare a așterne

Verbul a așterne conjugat la prezent

• eu aștern
• tu așterni
• el ea așterne
• noi așternem
• voi așterneți
• ei ele așterneți

Verbul a așterne conjugat la viitor

• eu voi așterne
• tu vei așterne
• el ea va așterne
• noi vom așterne
• voi veți așterne
• ei ele vor așterne

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

AȘTÉRNE, aștérn, verb

III.

1. tranzitiv A întinde (un covor, o pătură etc.) pe o suprafață. Peste frunzări toarnă țarină și peste țărînă așterne o rogojină. CREANGĂ, P. 29. [Făt-Frumos] se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. EMINESCU, N. 24.
       • figurat Tractoarele înaintau duduind de-a lungul șoselei așternută pe cîmpie. DUMITRIU, vezi L. 116. Sta în picioare, pe prispă, neclintită, așternîndu-și privirea... pe dunga vînătă a drumului. VLAHUȚĂ, O. A. 97.
       • reflexiv (Poetic) Eu priveam la cernerea de fulgi din juru-mi, la covorul alb ca o lînă moale de miel care se așternea pretutindeni. SADOVEANU, O. III 330. Saltă-n scări și-aiurea Fuge iar din crîng. Cîmpi s-aștern în juru-i. TOMA, C. vezi 99. Văpaia lungă s-așterne pe sclipitoarele întinderi. VLAHUȚĂ, N. 140. (figurat) Se așternuse o tăcere, încît se auzea de-afară vuietul plopilor. CAMILAR, TEM. 16. Parcă se așternea o tristeță de pustiu peste locurile acelea. PAS, L. I 72.
♦ A împrăștia, a răspîndi ceva pe jos, așa incit să formeze un strat. A așterne nisip pe cărare.
       • figurat Zgomotoasa albie plină de stînci s-a sfîrșit, și de acum înainte cîmpia îi așterne lungi straturi de nisip și humă. BOGZA, C.O. 126.
       • (Cu inversarea complementelor) A așterne o șosea cu pietriș. A așterne pămîntul cu paie.
       • reflexiv: O parte [din semințe] s-așternea pe stîncă și să rodească nu putea. MACEDONSKI, O. I 61. Frunza jos cădea, Pe pămînt se așternea, Parcă venise toamna. ȘEZ. IV 131. (figurat) Se vor așterne peste noi... Zăpezile uitării. BENIUC, vezi 32.

2. tranzitiv (Cu privire la așternut, prin extensie la pat) A pregăti pentru culcare. Am primit poruncă... să aștern paturile în cele două odăi de oaspeți. SADOVEANU, N. forme 70.
       • figurat Dac-am văst ( = văzut) că nu mai vii... Pusei dorul căpătii, Urîtul mi-l așternui. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 144.
       • absolut Pe vatră mi-e așternut. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 236. Mult bine-mi era la ea, Că-mi așternea la răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. ALECSANDRI, P. P. 238. Cum îți vei așterne, așa vei dormi.
♦ (Cu privire la masă) A așeza în ordine pe masă obiectele necesare pentru cei care mănîncă; a pune masa.
       • reflexiv (Despre masă, mai ales în basme) A se acoperi. Masa... se va așterne cu tot felul de mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. I 62.

3. tranzitiv (Adesea determinat prin «pe hîrtie») A scrie; a compune. Mihai Zaharia începu să aștearnă cuvintele bătrîmdui pe hîrtie, sub privirile aprinse ale țăranilor. MIHALE, O. 524. Cine știe pana a mînui să scrie din nou ce se află așternut aici. PAS, L. I 133.
♦ figurat (Rar, cu privire la o pîră, un plan etc.) A desfășura în fața cuiva, a expune. În curte la Mihnea-vodă, Nemerit-a, Poposit-a, Măre, trei moșnegi bătrîni... Și pîrăsc pe Dobrișan Naintea lui Mihnea-vodă. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? TEODORESCU, P. P. 473.

4. reflexiv (Despre persoane, mai ales determinat prin «la pămînt» sau «pe jos») A se întinde orizontal, a se culca la pămînt în toată lungimea sa. Plutonul se așternu la pămînt. CAMILAR, N. I 73. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului, și sta multă verb reflexiv:eme cu fața în soare, cu degetele încleștate sub ceafă și cu ochii pe jumătate deschiși. VLAHUȚĂ, O. A. 102.
       • tranzitiv Ostașii îl aduseră mort, îl așternuseră în zăpadă. DUMITRIU, N. 199.
♦ figurat (Despre cal, de obicei determinat prin «drumului» sau «la drum», mai rar prin «vîntului», «cîmpului» etc.) A fugi foarte repede. Ci fie-așa! Pegasul meu, așterne-te la drum. BENIUC, vezi 39. Cum iei pămîntul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! COȘBUC, P. I 112. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Alei, murgul meu voinic! Așterne-te drumului Ca și iarba cîmpul la La suflarea vîntului! ALECSANDRI, P. P. 74.
       • (Despre călăreți) În lumina revărsatului de zi, cei cinci cazaci se așternuseră într-o fugă nebună. SADOVEANU, O. VII 35.
       • figurat (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «pe») A începe cu tot dinadinsul să facă ceva, a se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Tînărul cronicar foiletonist... se așterne din zi în zi mai fervent pe lucru. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Gheorghe se așternea cu tot dinadinsul pe învățătură. VLAHUȚĂ, O. A. I 119. S-au adunat cu toatele la priveghi, și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună! CREANGĂ, P. 34.
       • (Se accentuează durata îndelungată a acțiunii) Și iarăși te-ai așternut, pe ședere, acasă! PAS, Z. I 299.

5. tranzitiv A trînti, a culca (pe cineva) la pămînt (printr-o lovitură). [Calul] nimic nu făcea... Numa-n tafturi se umfla Și departe l-azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea, Mort pe jos îl așternea. TEODORESCU, P. P. 523.
       • Expresia: (învechit) A așterne pe cineva la scară = a întinde pe cineva pe jos pentru a-l bate. Jeluitorii au umblat fugari prin pădure, de frică, că-i căuta să-i aducă la curte și să-i aștearnă la scară. ȘEZ. IV 18.

6. tranzitiv figurat (Rar) A pune la cale, a unelti, a urzi. Ia, cum sînt unele firi! Tu le faci bine și ele îți aștern moarte! SBIERA, P. 86.