Conjugare a cufunda

Verbul a cufunda conjugat la prezent

• eu cufund
• tu cufunzi
• el ea cufundă
• noi cufundăm
• voi cufundați
• ei ele cufundați

Verbul a cufunda conjugat la viitor

• eu voi cufunda
• tu vei cufunda
• el ea va cufunda
• noi vom cufunda
• voi veți cufunda
• ei ele vor cufunda

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

CUFUNDÁ, cufúnd, verb

I.

1. tranzitiv (Cu privire la obiecte sau la ființe) A face să intre (cu totul) într-un lichid, a afunda, a adînci; a scufunda. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. Se urcă pe o buturugă zbîrlită de salcie înecată și cufundă căldarea în apa galbenă și rece. DUMITRIU, N. 277.
       • figurat Pădurile, cufundate în liniștea de iarnă bogată, țineau pe vîrfurile arămii pete mari de ceață fumurie. SADOVEANU, O. III 113. Noaptea, cînd toată natura era afundată în tăcere, Zamfira începea a cînta. ALECSANDRI, C. 83.
       • reflexiv Mă cufundam [în apă] de trei ori în rînd. CREANGĂ, A. 65. Azvîrle-o, maică, [inima] pe apă. De-a sta și s-a cufunda, Maică, nu mai aștepta! ȘEZ. I 46.
♦ A înfige într-o materie moale. N-a auzit alt răspuns decît foșnetul opincilor cufundate în zăpadă. GALAN, Z. R. 211.
♦ A scufunda în adînc (pentru a îneca). Unii zicea să-l omoare Cu laț de spînzurătoare, Alții

– să-l cufunde-n apă, Alții

– să-l înfigă-n țeapă. ALECSANDRI, P. P. 136.

2. reflexiv A intra în adînc, a se adînci, a dispărea. Fierul strălucitor se cufundă în pămînt și începu să-l taie statornic. DUMITRIU, vezi L.

6. Curțile zînelor se cufundaseră în pămînt cu zîne cu tot. RETEGANUL, P. II 17. Cotoșmanul făcu un culcuș stăpînului său... numai din fulgi... de se cufunda în puf cînd se culca. ISPIRESCU, L. 287. Mi-ar fi părut mai bine-n pămînt să mă cufund. EMINESCU, O. I 91.
♦ A prezenta o adîncitură. Șoseaua se cufunda puțin. DUMITRIU, N. 57.
♦ (Despre ochi) A fi (sau a părea) înfundat în orbite. Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. EMINESCU, O. I 50.
♦ (Poetic) A se pierde. Trăsura se cufunda în ceasurile tîrzii ale nopții. DUMITRIU, N. 53. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr, în care razele se cufundau pline de taină. SADOVEANU, O. I 228. Privirile i se cufundară în negurile cenușii, pe păduri. SADOVEANU, O. III 104.
♦ figurat (Despre aștri) A trece dincolo de orizont, a apune. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate și în văzduhul înalt mai plutea ca o pulbere de aur. SADOVEANU, despre P. 127. [Soarele] se lăsa tot spre apus, Și-n mare se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 28.
♦ (Despre pămînt) A se prăbuși, a crăpa. Cum nu se cufundă pămintu sub el! ȘEZ. III 100.

3. reflexiv figurat A se lăsa absorbit (de o activitate, de somn etc.), a se adînci, a se pierde. M-am cufundat în lectură. ▭ Se cufundase în gîndurile lui amare și părea că nu mai vede și nu mai aude nimic. vezi limba română noiembrie 1953, 118. La beut ei se-ntrecea... Și-n somn greu se cufunda. ALECSANDRI, P. P. 131.
       • (Poetic) Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalțe, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54.

4. tranzitiv figurat (Rar) A compromite, a distruge. [Faptele] au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, despre P. 19. Gheorghe Bibescu... a publicat... o broșură... al cărei scop era d-a cufunda pe Ghica. GHICA, S. 691.

– Variantă: acufundá (RUSSO, S. 16) verb

I.