Conjugare a deștepta

Verbul a deștepta conjugat la prezent

• eu deștept
• tu deștepți
• el ea deșteaptă
• noi deșteptăm
• voi deșteptați
• ei ele deșteptați

Verbul a deștepta conjugat la viitor

• eu voi deștepta
• tu vei deștepta
• el ea va deștepta
• noi vom deștepta
• voi veți deștepta
• ei ele vor deștepta

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

DEȘTEPTÁ, deștépt, verb

I. reflexiv

1. (Uneori determinat prin «din somn») A se trezi, a se scula din somn. Flăcăul tresări... din somn și se deșteptă. PREDA, Î. 176. Stoicea dormi un pui de somn... și cînd razele îl înțepară în pleoape se deșteptă. GALACTION, O. I 46. Se ridică de mijloc și privi de jur împrejur zîmbind, ca un om care se deșteaptă plin de mulțumire după un somn bun cu vise plăcute. CARAGIALE, P. 133.
       • figurat Un duruit de ciocănitoare, un țîrîit de pasere măruntă, un muget moale de căprior se deșteptau din somnul pădurii. SADOVEANU, O. VII 37. Deșteaptă-te, tu vînt de sud, Ridică-te, tu criveț! COȘBUC, P. II 219.
       • tranzitiv Se culcă atent, cu mișcări prevăzătoare, să nu-l deștepte pe Levi. SAHIA, N. 108. Fabricile continuau... să deștepte mahalalele vecine. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II

11. În toată dimineața, copilița noastră vine de ne deșteaptă. NEGRUZZI, S. I 75.
       • (Neobișnuit, subiectul e ochiul) La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. EMINESCU, O. I 142.

2. figurat (Uneori urmat de determinări introduse prin prepoziție «din») A se trezi din letargie, dintr-o stare de amețeală, de amorțeală, din visare etc.; prin extensie a reveni la viață, a începe o viață nouă. Cezar, ca deșteptat din distracție, se întoarce repede. CAMIL PETRESCU, T. III 448. Călătorul tresări, deșteptat din gîndurile lui depărtate. C. PETRESCU, A. 287. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! ALECSANDRI, P. A. 81. Simțind picioarele-mi slăbind, am închis ochii... Nu știu cît ținu astă fantasmagorie, căci, cînd m-am deșteptat, eram singură. NEGRUZZI, S. I 54.
       • figurat Cum se deșteaptă firea-nveselită, Și rîde soarele a sărbătoare! CERNA, P. 160.
       • tranzitiv O schimbare în lumea din afară m-a deșteptat din semihalucinația turburătoare. IBRĂILEANU, A. 126.

3. A apărea, a lua ființă, a se întrupa, a se produce. Gore simțise cum se deșteaptă în el prăvăliașul de odinioară. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 156. În mine s-a deșteptat duh de neliniște. SADOVEANU, P. M. 140. Alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 36.
       • tranzitiv (Cu privire la un sentiment, o dorință, o idee, o bănuială etc.) Sînt ființe care... deșteaptă în noi o vie curiozitate. M.

I. CARAGIALE, C. 33. Tu... ai deșteptat în mine poetice simțiri. ALECSANDRI, P. A. 63. Ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțămînt de mirare sau un fior de amor. NEGRUZZI, S. I 44.
♦ tranzitiv (Neobișnuit, cu privire la glas) A face să se audă, să răsune. Într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc copacii și încep să murmure, e de ajuns ca unul să deștepte întîiul glas. ANGHEL, PR. 78.

4. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă ceva, să-și dea seama de ceva. Dar cărările lumii se ridică spre creștete, Se desfac din paragini deșteptate popoare. DEȘLIU, G. 54. Copiii săraci s-au deșteptat. Acum în zadar le veți spune povești Cu îngeri, cu sfinți. ISAC, O. 137. De multe ori stăpînitorii au stricat și acele mici școale, dinadins, ca să nu să deștepte norodul. GOLESCU, Î. 34.
       • tranzitiv Cîte mulțimi de școale, prin care să străduiesc a-și deștepta norodul, a-l aduce la adevărată cunoștință! GOLESCU, Î. 59.