Conjugare a lămuri

Verbul a lămuri conjugat la prezent

• eu lămuresc
• tu lămurești
• el ea lămurește
• noi lămurim
• voi lămuriți
• ei ele lămuriți

Verbul a lămuri conjugat la viitor

• eu voi lămuri
• tu vei lămuri
• el ea va lămuri
• noi vom lămuri
• voi veți lămuri
• ei ele vor lămuri

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

LĂMURÍ, lămuresc, verb IV.

1. tranzitiv A face pe cineva să înțeleagă, a-i explica cuiva un lucru, o problemă etc., a da cuiva explicații. N-ai dreptul să mă condamni, fără să încerci să mă lămurești. DEMETRIUS, C. 33. Se luptă cu părerea de rău că nu-i cineva care să-l lămurească. spaniolă POPESCU, M. G. 93.
       • (Problema în discuție se exprimă printr-o propoziție secundară sau printr-o determinare introdusă prin prepoziție «asupra») Dacă mă apropiam de el, dacă-l lămuream de ce umblă Tăun și-l ademenește cu vorbe, acum îl aveam între noi. CAMILAR, TEM. 274. Nicola, după ce mai bău un pahar de mastică, începu să lămurească cum era organizată viața în colonie. BART, E. 281. Ipolit găsi niște tăbliți...

– A! am zis, iată acea ce ne va lămuri asupra misterioasei drame. NEGRUZZI, S. I 45.
       • (Cu dativul persoanei) Am încercat să-ți lămuresc de ce nu mă mai înțeleg cu Mircea. DEMETRIUS, C.

9.
       • (Fără indicarea persoanei) După ce mai băură un pahar de vin, Simeon lămuri cum stau treburile. SADOVEANU, O. VII 120.
♦ reflexiv (Despre persoane) A ajunge la idei clare, a înțelege, a stăpîni o problemă. După ce s-or lămuri toate milioanele de oameni cîți îi are pămîntul, războiul are să intre în poveste. CAMILAR, TEM. 59.

2. reflexiv A ajunge cu cineva la înțelegere, limpezind puncte de vedere contrarii. Trebuie să se lămurească mai bine cu Roșu în chestia asta, ca să nu se pomenească pe drumuri. REBREANU, R. II 80.

3. tranzitiv (Complementul indică lucrul explicat) A explica pe înțelesul tuturor, a face clar, a desluși. Nu știu eu bine să lămuresc aceste idei. ODOBESCU, S. III 128.
♦ reflexiv (Despre idei, probleme) A deveni clar, a căpăta înțeles. Cînd lucrurile se lămuresc, ne pufnește pe toți un rîs. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. (Construit cu dativul) Vicleșugul moșneagului deodată i se lămuri cu desăvirșire. SADOVEANU, O. VII 116. Acum i se lămureau bine, pentru prima oară, veșnicele sfezi, în larma cărora se deștepta noaptea din somn. VLAHUȚĂ, O. A. 140.

4. reflexiv (Despre obiecte concrete) A se desluși dintre alte obiecte, a căpăta relief, a deveni distinct, a apărea cu claritate. Luna mare se ridicase și cîmpiile se lămureau drepte pînă cine știe unde. SADOVEANU, O. VI 189. Fața lui se lămurește, Pare-nduioșat acum. TOPÎRCEANU, B. 71.
       • figurat În mintea lui se lămurea ca într-un tablou căsuța... albă și veche. VLAHUȚĂ, O. A. III 73.
♦ (Despre elemente care întunecă obiectele) A dispărea, lăsînd să se vadă clar lucrurile. Negurile de pe Moldova se lămureau. SADOVEANU, O. I 59.

5. tranzitiv (Învechit) A curăța un metal de corpuri străine expunîndu-l acțiunii focului; a purifica. Argintarul lucrează argintul, lămurindu-l prin foc.

I. IONESCU, M. 714.
       • reflexiv figurat Ticăloșii aceștia merită a fi arși de vii, ca să-și curețe păcatul și să se lămurească prin foc de fărădelegea lor. NEGRUZZI, S. I 232.