Conjugare a opri

Verbul a opri conjugat la prezent

• eu opresc
• tu oprești
• el ea oprește
• noi oprim
• voi opriți
• ei ele opriți

Verbul a opri conjugat la viitor

• eu voi opri
• tu vei opri
• el ea va opri
• noi vom opri
• voi veți opri
• ei ele vor opri

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

OPRÍ, opresc, verb IV.

1. tranzitiv A întrerupe (brusc) o mișcare sau o acțiune în desfășurare, a face să înceteze, a curma, a stăvili (pentru un timp limitat sau pentru totdeauna). Inima îl îndemna [să intre în horă], dar frica de plutonier îi oprea avîntul. REBREANU, R. I 136. Spre-a opri acea privire, dacul manta și-o ridică. EMINESCU, O. IV 137.
       • (Urmat de determinări arătînd acțiunea care este curmată) Cînele... a apucat de straie pe stăpînul său cu atîta putere, încît l-a oprit de a mai luneca. DRĂGHICI, R. 104.
       • (Urmat de determinări arătînd instrumentul acțiunii) Tu m-oprești, de-aș verb reflexiv:ea să fug, Cu-o singură privire. COȘBUC, P. II 220. Ea-l oprește-n loc cu ochii. EMINESCU, O. I 80.
♦ (Cu privire la o ființă) A face să stea pe loc, a întrerupe din mers, a face să înceteze acțiunea, activitatea începută, aflată în curs de desfășurare. Magda își opri calul și ridică o mînă. SADOVEANU, O. VII 57. Moșneagul opri caii la pasiv C. PETRESCU, S. 181. Tot îi venea să oprească pe Luca. REBREANU, R. I 194.
       • (Întărit prin «în drum», «în cale» sau urmat de determinări locale) Am fost oprit pe bulevard de un domn și o doamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 184. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă. ALECSANDRI, T. I 281. Nu mai cunoaștem drumul; ne-am oprit. SADOVEANU, O. VI 526. Iepurașul se opri o clipă să se odihnească. GÎRLEANU, L. 19. Caii noștri apucă prin rîu și se opresc în mijlocul lui, ca să se adape. ALECSANDRI, O. P. 362. (reflexiv pasiv) Nu știu cum să fac să se oprească focurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 401.
       • (În personificări) Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește. ALECSANDRI, P. A. 113.
       • (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «din»), arătînd mișcarea sau acțiunea care se întrerupe) Se uită la boi cum se opriseră amîndoi din rumegat și-l priveau neliniștiți. MIRONESCU, S. A. 45. Aude baba ceva și se oprește din povestit. CARAGIALE, O. III 54.
       • intranzitiv (Numai despre obiecte) Trecătorii se răsuceau în călcîiul șoșonilor întorcînd spatele vîntului... făcînd semne automobilelor să oprească. C. PETRESCU, C. vezi 135. În ogradă intrase și oprise un car cu doi bouleni jigăriți. REBREANU, R. I 101.

2. reflexiv A sta pe loc undeva; a poposi, a zăbovi. M-am oprit în dreptul lui, fără puterea de a-mi continua drumul. VORNIC, P. 20. Dar unde te oprești acum în mijlocul pustiului și... sub torentele vijelioase ale ploii? GALACTION, O. I 80. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M.

10.
♦ tranzitiv A reține (prin rugăminți) pe cineva, a determina să rămînă undeva. Aproape toată ziua era la Domițian. Uneori îl opreau la masă. BASSARABESCU, vezi

10.
♦ tranzitiv A reține cu forța, a sechestra, a aresta. Eu nu mă dau cu una, cu două... La ce să mă opriți? ALECSANDRI, T. I 98.

3. tranzitiv (Cu privire la obiecte, valori) A reține (pentru sine), a-și însuși, a pune deoparte (pentru a se servi). Aprinse și își opri cutia de chibrituri. C. PETRESCU, vezi 55. Mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pîni întregi. CREANGĂ, A. 145. I-ați trimis 2400 limba franceza , însă 200 limba franceza i-a oprit el pentru cheltuieli. GHICA, A. 787.
♦ A rezerva, a reține (pentru sine sau pentru alții). Mai aveți locuri pentru Timișoara? Perfect. Fii, te rog, drăguț și oprește... trei locuri. BARANGA,

I. 219. Ți-am oprit, de-mîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Mesele și băncile erau oprite înadins pentru dînșii, ca să poată petrece mai în tihnă. REBREANU,

I. 32.

4. reflexiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «asupra») A se concentra asupra unui punct sau a unei probleme care merită atenție; a insista. Ne pare râu că marginile articolului ne silesc a ne opri foarte puțin asupra acestei opere artistice. GHEREA, ST. Hristos II 326.
♦ (Despre ochi, priviri) A se fixa.

5. tranzitiv A împiedica de la o acțiune, a nu îngădui, a nu da voie să...; a interzice. Mai grav este că tu începi să-mi sapi autoritatea în fața lumii și că oprești pe oameni să execute poruncile mele. REBREANU, R. I 119. Întunericul, mă oprea să văd fața Adelei. IBRĂILEANU, A. 90. Băiete, i-a răspuns mama, nu verb reflexiv:eau să te opresc de la ce ai pus de gînd. CARAGIALE, P. 122.
       • (Eliptic) Intrarea oprită.
♦ reflexiv (Despre persoane) A se stăpîni, a se înfrîna, a se abține (de la ceva). Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă, dară se opri și nu făcu nici o mișcare. ISPIRESCU, L. 35. Mă iertați, dar, zău! nu mă pot opri de rîs. ALECSANDRI, T. I 358. Orice damă l-ar fi văzut în ceasul acela nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16.

– imperativ singular și: (regional) opreá (DELAVRANCEA, S. 263).