Conjugare a pișca

Verbul a pișca conjugat la prezent

• eu pișc
• tu piști
• el ea pișcă
• noi pișcăm
• voi pișcați
• ei ele pișcați

Verbul a pișca conjugat la viitor

• eu voi pișca
• tu vei pișca
• el ea va pișca
• noi vom pișca
• voi veți pișca
• ei ele vor pișca

Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.

Viitorul indică o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este alcătuit din forme specifice verbului a avea + infinitivul verbului de conjugat. In romană sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă.

PIȘCÁ, pișc, verb

I.

1. tranzitiv A apuca pielea cu vîrful degetelor și a o strînge (pînă începe să doară); a ciupi. Da dumneata ce tot mei cu mine...? Mă-nghiontești, mă piști, ce naiba verb reflexiv:ei? GALAN, Z. R. 244. Ia du-te în casă, trezește-ți copilul din somn și el atunci are să înceapă a plînge; pe urmă pișcă-l tot cîte oleacă și el are să înceapă a țipa. CREANGĂ, P. 173.
       • figurat Frusina pișcă inima tuturor bărbaților, GALACTION, O. I 128.
♦ (Cu privire la coardele sau strunele unor instrumente muzicale) A apuca cu degetele, a ridica apoi puțin în sus și a-i da drumul brusc pentru a scoate sunete. Moțăia, însă degetele pișcau, arare, strunele. PAS, L. I 33. Chitaristul... pișcă, patetic și cadențat, coardele chitarei. DELAVRANCEA, la TDRG.

2. tranzitiv A rupe sau a tăia cîte puțin din ceva (cu unghiile sau cu un instrument). O iapă... pișcată la urechea dreaptă. La TDRG.
       • reflexiv pasiv Vîrful [foaierului] se mai pișcă, adică se mai scoate din el păr și se pune către partea de jos a caierului. PAMFILE,

I. C.

8. Se pișcă vîrfurile plantelor, pentru a se întîrzia înflorirea. La TDRG.
♦ (Familiar) A se alege cu ceva.
       • absolut Cum știi mai mult cu șeiacul ne hrănim; și apoi, de nu curge, măcar picură și cine mișcă, tot pișcă. CREANGĂ, P. 110.
♦ (Familiar) A fura cîte puțin, pe nesimțite; a ciupi, a șterpeli. Ț-a pișcă din lina oilor. ȘEZ. I 194.

3. tranzitiv (Despre insecte) A înțepa, a mușca. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N.

11. [Fătul babei] s-au făcut purice... și s-au vîrît în cămeașa lui, și unde n-au început a mi-l mușca și a mi-l pișcă într-un fel ca acela, că zmăul nu mai avea astîmpăr. SBIERA, P. 143. Strînge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. ALECSANDRI, P. P. 340.
       • Expresia: Ca (și) cum (sau cît) te-ar pișca un purice = foarte puțin, aproape de locuțiune Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișcă un purice, nu se mai bagă în samă. CREANGĂ, P. 258.
♦ (Despre animale și păsări) A apuca (pe cineva) cu gura, cu dinții, cu ciocul, fără a face o rană, a mușca numai de piele; a ciupi. Lupii... au găsit în fundul munților iapa babei. Cum au dat de ea, unde nu mi-o încep ei, unul a o pișcă, altul a o mușca, unul a o împinge, altul a o ghionti și așa mai departe. SBIERA, P. 59. De șoimei pișcată, D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59.

4. tranzitiv (Despre vînt, frig etc.) A înțepa, a arde. Gerul ne pișcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 36.
       • intranzitiv Frigul pișcă ușurel de vîrful nasului. ZAMFIRESCU, la TDRG.
♦ (Despre brumă, ger etc.) A vătăma, parțial, frunzele sau fructele plantelor. Toamna, tîrziu, după ce bruma pișcase frunzele, ea ședea cu Anca la fereastră. SLAVICI, O. II 52.

5. tranzitiv (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mîncări condimentate) A provoca senzația de arsură; a ustura. Simt untul sfîrîind și pișcîndu-mă de limbă. SADOVEANU, O. VIII 161.
       • intranzitiv Ardeiul iute pișcă.

6. tranzitiv (Glumeț) A lovi, a atinge, a bate ușor pe cineva. Traian n-avusese nevoie să fie pișcat ca să intre în el. învățăturile vechi. Le deprinsese pe toate din plăcere. SADOVEANU, P. M. 148.
♦ figurat A înțepa cu vorba; a șfichiui.

7. reflexiv (Moldova; despre lună și lumina ei) A începe să scadă, să descrească. Eu socot, uncheșule, așa: cum s-a pișcă lumina, cum se schimbă verb reflexiv:emea. SADOVEANU, O. A. I 158. Noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul cînd se pișcă. NEGRUZZI, S. II 178.